StiripesurseExterneUn judecător federal din Delaware refuză să respingă dosarul de deținere...

Un judecător federal din Delaware refuză să respingă dosarul de deținere ilegală de arme împotriva fiului lui Biden

Publicat:

Un judecător federal din Delaware refuză să respingă dosarul de deținere ilegală de arme împotriva fiului lui Biden

Un judecător federal din Delaware a refuzat vineri să respingă acuzaţiile de posesie ilegală de arme de foc aduse împotriva lui Hunter Biden, unul dintre cele două cazuri penale intentate împotriva fiului lui Joe Biden, în timp ce preşedintele democrat al SUA îşi intensifică campania pentru realegere, relatează Reuters.

Judecătoarea districtuală Maryellen Noreika din Wilmington a respins cererea lui Hunter Biden de respingere a două capete de acuzare pentru că a minţit în legătură cu consumul de stupefiante ilegale atunci când a cumpărat un pistol Colt Cobra în 2018 şi un al treilea cap de acuzare pentru deţinerea ilegală a acestei arme, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Moldova SUSPENDĂ Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa

Hotărârea deschide calea pentru un proces privind acuzaţiile legate de posesia ilegală a armei, programat provizoriu să înceapă pe 3 iunie la Wilmington. Hunter Biden a pledat nevinovat.

Procurorul special David Weiss a formulat în septembrie anul trecut acuzaţiile referitoare la arme, când Hunter Biden a devenit primul copil al unui preşedinte în exerciţiu care a fost inculpat. El riscă peste 20 de ani de închisoare dacă va fi condamnat pentru acuzaţiile privind armele de foc.


Candidatul republican Donald Trump, care încearcă să recâştige preşedinţia la alegerile din 5 noiembrie din SUA, se confruntă la rândul său cu patru acuzaţii penale.

Avocaţii lui Hunter Biden au susţinut că acuzaţiile privind armele de foc ar trebui să fie respinse din mai multe motive, inclusiv faptul că legea în baza căreia Hunter Biden a fost acuzat este probabil neconstituţională după ce Curtea Supremă a SUA a extins drepturile privind armele de foc printr-o hotărâre din 2022.

Echipa juridică a lui Biden a susţinut, de asemenea, că Weiss nu a fost numit în mod corespunzător, că Hunter Biden este urmărit penal în mod subiectiv şi că avea un acord obligatoriu care îl proteja de urmărire penală.

Citește și : Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina pe baza acordului nefinalizat la Istanbul

Hunter Biden a pledat, de asemenea, nevinovat pentru infracţiuni fiscale federale într-un caz separat intentat de Weiss în California, riscând până la 17 ani de închisoare dacă va fi condamnat. Procesul respectiv este programat să înceapă la 20 iunie.
Procurorul special l-a acuzat pe Hunter Biden că nu a plătit impozite de 1,4 milioane de dolari între 2016 şi 2019, în timp ce a cheltuit milioane de dolari pe droguri, escorte, maşini exotice şi alte obiecte de mare valoare. Judecătorul districtual american Mark Scarsi din Los Angeles a respins la 1 aprilie moţiunile lui Hunter Biden de respingere a acuzaţiilor fiscale.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.