StiripesurseȘtirile zileiUn judecător federal respinge cererea echipei lui Trump de anulare a...

Un judecător federal respinge cererea echipei lui Trump de anulare a voturilor prin corespondenţă în Pennsylvania

Publicat:

Un judecător federal a respins sâmbătă un proces intentat de echipa de campanie a preşedintelui Donald Trump, care a încercat să anuleze milioane de voturi prin corespondenţă în Pennsylvania, o lovitură importantă dată eforturilor preşedintelui Trump de a răsturna rezultatul obţinut în alegerile din 3 noiembrie, câştigate de democratul Joe Biden, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Judecătorul districtual Matthew Brann din Williamsport, Pennsylvania, a descris cazul drept “argumente juridice forţate, nefondate şi acuzaţii speculative”.

Citește și : ‘Lanțul de frig’, una dintre provocările legate de distribuirea vaccinurilor anti-COVID

Brann a adăugat că “nu are autoritatea de a elimina dreptul de vot chiar şi al unei singure persoane, cu atât mai puţin a milioane de cetăţeni”.

Judecătorul Matthew Brann a decis că echipa de campania a lui Trump nu a reuşit să demonstreze că au existat fraude ale voturilor pe scară largă la alegerile din 3 noiembrie, pe care republicanul Donald Trump le-a pierdut în faţa democratului Joe Biden.


Procesul, condus de avocatul personal al lui Trump, Rudy Giuliani, a încercat să oprească oficialii să certifice victoria lui Joe Biden în acest stat, argumentând că unele comitate au permis în mod greşit alegătorilor să remedieze erorile pe buletinele de vot.

“Le-am spus tuturor celor care vor asculta: aceste procese sunt nefondate”, a declarat pe Twitter procurorul general al statului Pennsylvania Josh Shapiro după aflarea deciziei.

Citește și : Mii de persoane au protestat în Franţa împotriva legii care limitează difuzarea de imagini cu poliţişti

Acest proces este unul din zecile intentate de Trump şi aliaţii săi republicani în urma alegerilor. Totodată, ei urmăresc să invalideze sau să modifice rezultatele prin renumărarea buletinelor de vot şi presiuni directe asupra parlamentarilor în mai multe state.

Echipa de campanie a lui Donald Trump nu a furnizat dovezi pentru acuzaţiile de fraudă electorală coordonată pe scară largă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un organ ignorat zeci de ani revine în atenția cercetătorilor. Legătura cu longevitatea

Timusul, o glandă puțin cunoscută aflată sub stern și în fața inimii, atrage din nou atenția oamenilor de știință, care cred că ar putea...

Două supernove provenite din același sistem stelar, identificate de cercetători

O echipă internațională de cercetători a identificat, pentru prima dată, dovezi că două stele masive aflate într-un sistem binar au explodat succesiv sub formă...

Cum se poate transforma un virus inofensiv într-un pericol pentru oameni. Ce au descoperit cercetătorii

Multe boli infecţioase emergente apar după ce agenţi patogeni care circulă la animale reuşesc să infecteze oamenii. Un nou studiu arată că modificări genetice...

Trump a schimbat avionul de urgență în Turcia, la summitul NATO, din cauza unei amenințări din Iran

Serviciul Secret a decis înlocuirea aeronavei primite din Qatar cu modelul Air Force One dotat cu sisteme avansate de apărare. Măsura a fost luată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.