StiripesurseȘtirile zileiUn jurnalist mexican a fost asasinat în Playa del Carmen

Un jurnalist mexican a fost asasinat în Playa del Carmen

Publicat:

Un jurnalist a fost asasinat pe coasta caraibiană a Mexicului, au anunţat joi autorităţile locale, al cincilea ziarist ucis în 2019, relatează AFP, potrivit agerpres.

Corpul lui Francisco Romero Diaz, care beneficia de sistemul de protecţie a jurnaliştilor şi lucra pentru presa locală, a fost descoperit joi în staţiunea litorală Playa del Carmen, au făcut cunoscut autorităţile judiciare din statul Quintana Roo (est) într-un comunicat.

Citeşte şi: Un F-16 american s-a prăbuşit în sudul Californiei – FOTO/VIDEO

“Victima depusese o plângere la 12 aprilie după ce a primit mai multe ameninţări”, au precizat autorităţile în comunicat, informând că au deschis o anchetă.

Romero Diaz era un jurnalist independent care lucra pentru cotidianul Quintana Roo Hoy şi care”beneficia din 2018 de programul de protecţie a jurnaliştilor”, a explicat pentru AFP Balbina Flores, o responsabilă a organizaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF) din Mexic.


În anul în curs, “patru jurnalişti au fost asasinaţi” în această ţară, a deplâns ea.

La 3 mai, cu ocazia Zilei mondiale a presei, a fost anunţată moartea directorului unui post de radio din statul Baja California Sur (nord-vest).

Citește și : Trump doreşte un sistem de imigraţie bazat pe ‘merit’: Asta ne va face mai competitivi

Mexicul se situează pe locul 147 din 180 de ţări în clasamentul mondial al libertăţii presei întocmit de RSF. Potrivit acestei organizaţii, este una dintre cele mai periculoase ţări din lume pentru jurnalişti, la egalitate cu Afganistanul, Siria sau Yemenul.

În 2018, zece jurnalişti au fost asasinaţi în Mexic. Majoritatea acestor crime rămân nepedepsite.

La sfârşitul lui martie, Mexicul a anunţat că doreşte să întărească mecanismul de protecţie a jurnaliştilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.