StiripesurseEconomieUn lot de peste cinci tone de ceai importat, întors din...

Un lot de peste cinci tone de ceai importat, întors din drum la frontieră din cauza pesticidelor

Publicat:

Un lot de peste cinci tone de ceai importat nu a fost admis pe teritoriul Republicii Moldova, după ce controalele de la frontieră au arătat că produsul nu respectă normele de siguranță alimentară. Potrivit autorităților, analizele de laborator au indicat depășiri ale limitei maxime admise pentru mai multe tipuri de pesticide, inclusiv Novaluron, Acetamiprid și Clorpirifos, substanțe care pot prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor.

Cantitatea totală a lotului importat a fost de 5.442 de kilograme, dintre care 3.074 kilograme au fost declarate neconforme. Cu toate acestea, pentru a elimina orice risc asupra consumatorilor din Republica Moldova, s-a decis returnarea integrală a mărfii către producător, în conformitate cu prevederile legale privind controalele oficiale ale produselor alimentare. Autoritățile precizează că lotul de ceai nu a ajuns pe piața internă, potrivit omniapres.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Probele au fost prelevate de inspectorii de la postul de inspecție la frontiera Sculeni, în cadrul Programului național de monitorizare a conținutului de nitrați și a reziduurilor de pesticide, aplicat în baza unui ordin emis la sfârșitul anului trecut.

Responsabilii avertizează că reziduurile de pesticide nu pot fi eliminate prin spălare sau tratare termică, iar orice depășire a limitei maxime admisibile reprezintă un risc pentru siguranța alimentară.


Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.