Un militant pentru independenţa Balocistanului din Pakistan, arestat în cazul atentatului împotriva unor profesori chinezi

Publicat:

Pakistanul a anunţat marţi arestarea unui militant care a furnizat suport tehnic pentru atacul sinucigaş cu bombă împotriva unor profesori chinezi la Universitatea din Karachi în aprilie, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Atacul, comis de o atentatoare sinucigaşă, a ucis trei membri chinezi ai Institutului Confucius, care derulează un program cultural şi educaţional în cadrul Universităţii din Karachi, şi pe şoferul microbuzului în care se aflau aceştia.


Citește și :  Premierul ucrainean: Oligarhii ruși ar trebui să plătească nota de plată pentru reconstrucție

Atentatul a fost primul atac major din acest an împotriva unor cetăţeni chinezi care lucrau în Pakistan, un aliat de lungă durată al Chinei, şi a atras o condamnare puternică din partea Beijingului.

Marţi, ministrul informaţiilor din provincia Sindh, Sharjeel Memon, a afirmat că atacul a fost rezultatul eforturilor combinate a două grupări separatiste, Frontul de Eliberare a Balocistanului (BLF) şi Armata de Eliberare a Balocistanului (BLA).

Bărbatul acuzat, Dad Bakash, a fost arestat luni în districtul de vest din Karachi şi a mărturisit că este comandantul unei celule ‘în adormire’ a BLF, a indicat ministrul într-o conferinţă de presă.

‘El a mărturisit că a întreprins supravegherea cetăţenilor chinezi de la Universitatea din Karachi şi instalaţii importante, ca misiune dată de BLA, şi s-a întâlnit şi le-a furnizat asistenţă atentatoarei sinucigaşe şi soţului acesteia’, a explicat oficialul.

Pakistanul s-a aflat recent sub o presiune în creştere din partea guvernului chinez pentru a le asigura securitate totală chinezilor care lucrează în această ţară.

Provincia Balocistan, bogată în resurse minerale, adăposteşte un port de apă adâncă în oraşul Gwadar, pe care China îl dezvoltă în cadrul proiectului Coridorului economic China-Pakistan (CPEC), parte a iniţiativei ‘Belt and Road’ (‘Noul drum al mătăsii’) a preşedintelui Xi Jinping de extindere a legăturilor comerciale.

Citește și : Şeful spionajului militar ucrainean: Războiul declanşat de Rusia în Ucraina s-ar putea încheia anul viitor

Potrivit ministrului pakistanez, suspectul le-a spus anchetatorilor că reţeaua militantă se întinde şi în ţările vecine, unde se află în contact cu grupări separatiste din aceste ţări.

Gherilele separatiste din Balocistan spun că luptă pentru independenţa deplină a provinciei şi pentru o cotă mai mare din minele şi resursele minerale de pe teritoriul acesteia. Grupările atacă de obicei proiecte de gaze naturale, infrastructură şi forţe de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.