StiripesurseȘtirile zileiUn nou act de identitate pentru moldoveni – Cartea de identitate

Un nou act de identitate pentru moldoveni – Cartea de identitate

Publicat:

Începând cu anul viitor, cetățenii Republicii Moldova vor avea un nou act de identitate – Cartea de identitate.

Citește și: Remanieri la Guvern. Recean anunță când le vom afla

Până la data de 31 martie 2025, în Republica Moldova urmează a fi pus în circulație un nou model de act de identitate de tip card, care va fi eliberat cetățenilor Republicii Moldova, anunță Agenția de Servicii Publice (ASP).

În vederea alinierii Republicii Moldova la acquis-ul Uniunii Europene, Guvernul a aprobat astăzi o Hotărâre de Guvern ce stabilește condițiile tehnice și standardele de securitate necesare pentru punerea în aplicare a noului document, în care vor fi integrate datele biometrice ale titularului.

Cartea de identitate va avea încorporat mediul de stocare electronică a datelor, ce va include certificatul calificat pentru semnătură electronica. Astfel, deținătorul noului act de identitate va putea accesa online serviciile electronice, fără a fi nevoie să se deplaseze la instituțiile care le prestează.


Cetățenii care locuiesc peste hotare și dețin o carte de identitate vor putea accesa la distanță serviciile publice prin intermediul platformei digitale guvernamentale.  Titularii cărților de identitate se vor putea autentifica în următoarele sisteme informaționale: MSign, MPower, MPass, MNotify, MCabinet, e-Votare, e-Raportare, e-Declarație, e-Factura, e-Licențiere, e-Stare Civilă, e-Achiziții, etc. Cetățenii vor putea semna acte, cereri sau declarații oficiale fără a se prezenta la oficiile instituțiilor publice.

Informația despre domiciliu/reședința temporară nu se va conține în cartea de identitate, ceea ce va avantaja cetățenii, deoarece nu va mai fi nevoie ca aceștia să-și preschimbe actul de identitate la fiecare schimbare de adresă.

Cărțile de identitate vor dobândi o utilitate extinsă, putând fi utilizate nu doar pentru identificarea pe teritoriul Republicii Moldova, ci și ca document de călătorie în țările care le vor recunoaște, în timp,  în acest sens. Deținătorul cărții de identitate va avea acces la piața unică digitală a UE prin recunoașterea reciprocă a elementelor-cheie, cum ar fi: identificarea electronică, documentele electronice, semnăturile electronice și serviciile de distribuție electronică.

Posesorul unei cărți de identitate se va putea autentifica și semna documente electronice, contracte, care vor fi valabile și recunoscute în spațiul UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.