StiripesurseSintezeUn nou atac armat a avut loc în Ierusalim; două persoane...

Un nou atac armat a avut loc în Ierusalim; două persoane au fost rănite

Publicat:

Cel puţin două persoane au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, într-un atac armat produs în apropierea centrului vechi al oraşului Ierusalim, un incident care intervine după atacul terorist de vineri seară, soldat cu şapte morţi.

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate israeliene, două persoane au fost rănite după ce au fost împuşcate de un militant islamist în zona Ma’alot Ir David, în apropiere de centrul vechi al oraşului Ierusalim, informează cotidianul The Times of Israel. Una dintre persoanele rănite, în vârstă de 22 de ani, este în stare gravă.

Autorul atacului a fost împuşcat de un trecător şi nu există detalii despre starea acestuia.

Incidentul intervine după atentatul produs vineri seară la periferia nord-estică a oraşului Ierusalim, pe fondul tensiunilor extreme dintre Israel şi palestinieni. Un militant islamist a deschis focul în faţa unei sinagogi din colonia evreiască Neve Yaakov. Şapte persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite în atentat. Autorul atacului a fost împuşcat mortal de agenţi ai serviciilor de securitate israeliene. Atentatul de vineri seară, care a fost salutat de grupurile militante palestiniene Jihadul Islamic şi Hamas, a avut loc pe fondul tensiunilor extreme generate de un raid militar israelian efectuat joi în oraşul palestinian Jenin, în Cisiordania, soldat cu nouă morţi. Statele Unite, Marea Britanie şi numeroase alte ţări au condamnat atentatul şi au cerut acţiuni pentru reducerea tensiunilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.