StiripesurseExterneUn nou studiu medical indică că vaccinul Moderna induce un risc...

Un nou studiu medical indică că vaccinul Moderna induce un risc minor de afecţiuni cardiace

Publicat:

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Moderna induce un risc minor de afecţiuni cardiace, , dar care nu prezintă consecinţe grave, arată un studiu publicat joi şi realizat la nivelul întregii populaţii daneze, informează AFP, potrivit agerpres.

Acest studiu, publicat în British Medical Journal (BMJ), indică şi riscuri cardiace asociate vaccinului anti-COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech, însă doar în rândul femeilor.

Citeşte şi: Elon Musk spune că el și familia lui sunt vaccinați, dar că obligativitatea vaccinării este o ‘eroziune a libertății’ – Black News

“Vaccinarea cu serul Moderna este asociată cu un risc mai mare de miocardită sau de pericardită pentru danezi, în primul rând pentru grupa de vârstă 12-39 de ani”, au precizat autorii studiului.

Miocardita şi pericardita sunt inflamaţii ale inimii. Miocardita afectează miocardul, principalul muşchi cardiac, în timp ce pericardita inflamează pericardul, membrana care înconjoară inima.


Concluziile cercetării confirmă rezultatele unor studii precedente, care le-au determinat pe autorităţile sanitare din anumite ţări, precum Franţa şi Danemarca, să suspende utilizarea vaccinului Moderna în rândul tinerilor. Islanda a decis la un moment dat să suspende acest vaccin pentru toţi rezidenţii adulţi.

Noul studiu reprezintă, totodată, prima cercetare de acest tip care a fost realizată la nivelul întregii populaţii a unei ţări, Danemarca fiind unul dintre liderii mondiali în domeniul colectării şi utilizării datelor de sănătate publică.

Conform studiului danez, riscurile de miocardită şi pericardită par să fie de 3-4 ori mai mari în rândul persoanelor vaccinate cu serul Moderna, în prima lună după vaccinare, în comparaţie cu persoanele vaccinate cu serul Pfizer-BioNTech.

În schimb, vaccinul Pfizer-BioNTech “nu este asociat cu un risc mai mare de miocardită sau pericardită decât în rândul femeilor”, notează autorii danezi, care s-au declarat uimiţi de această concluzie.

În orice caz, ei insistă pe faptul că astfel de probleme cardiace rămân foarte rare, inclusiv la persoanele care au vârsta sub 40 de ani şi care s-au vaccinat cu serul Moderna, întrucât doar 0,005% dintre ele sunt vizate de acest risc.

De asemenea, aceste afecţiuni cardiace îmbracă forme uşoare în imensa majoritate a cazurilor şi niciun deces şi niciun infarct nu au fost observate în rândul danezilor vaccinaţi care au dezvoltat miocardită sau pericardită.

În sens mai larg, vaccinarea cu unul dintre cele două seruri menţionate a fost chiar asociată cu un risc mai mic de deces cauzat de un stop cardiac în raport cu riscul existent în rândul persoanelor nevaccinate, chiar dacă acesta nu a fost principalul criteriu evaluat în studiul din Danemarca. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.