StiripesurseȘtirile zileiUn oficial din Taiwan avertizează China şi cere sprijin militar inclusiv...

Un oficial din Taiwan avertizează China şi cere sprijin militar inclusiv din partea Europei

Publicat:

Un oficial din cadrul Administraţiei de la Taipei avertizează că Taiwanul va considera “act de război” o blocadă chineză sau ocuparea unei insule, cerându-le inclusiv naţiunilor europene să se alăture eforturilor militare americane în sensul descurajării Chinei, informează mediafax.

“O blocadă reprezintă un act de război; capturarea unei insule este un act de război”, a afirmat vineri, sub protecţia anonimatului, un oficial guvernamental taiwanez specializat în securitate, deşi admite că în acest moment este puţin probabil ca Beijingul să treacă la astfel de acţiuni.

Citește și : OMS este îngrijorată cu privire la declinul testărilor Covid

“Singurul lor motiv de capturare a vreunei insule ar fi să ne forţeze să negociem sau să ne predăm. Dar nu ne vom preda şi nu vom negocia”, a precizat oficialul guvernamental de la Taipei, citat de agenţia Reuters. Taipeiul nu exclude posibilitatea ca armata chineză să lanseze exerciţii militare de amploare în jurul Taiwanului anul viitor, înaintea scrutinului prezidenţial taiwanez programat la începutul anului 2024.

“Acesta este motivul de îngrijorare în acest moment”, a subliniat el, cerând ca, în afară de Statele Unite, care trimit frecvent nave militare prin Strâmtoarea Taiwan, să contribuie şi alte ţări la acţiunile în sensul descurajării Chinei. “Construirea acţiunilor în sensul descurajării este foarte importantă. Nu doar America, ţări europene şi Japonia ar trebui să se alăture forţei de descurajare”, a insistat oficialul taiwanez.


Beijingul consideră Taiwanul teritoriu chinez şi a avertizat că nu exclude nicio opţiune pentru afirmarea suveranităţii. Armata chineză a efectuat exerciţii de amploare în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita efectuată în august la Taipei de preşedintele Camerei Reprezentanţilor de la Washington, Nancy Pelosi.

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a afirmat în urmă cu câteva zile că armata americană va interveni pentru apărarea Taiwanului în cazul unei invazii chineze. Întrebat într-un interviu acordat postului de televiziune CBS dacă militarii americani vor interveni direct pentru apărarea Taiwanului, Biden a răspuns: “Da”.

Citește și : Rusia nu mai are unde să depoziteze o recoltă istorică de grâu

 

Washingtonul a aplicat politica “ambiguităţii strategice” în cazul Taiwanului, respectând principiul “o singură Chină”, dar oferind susţinere militară Taipeiului. Preşedinţia SUA susţine că linia politică nu s-a modificat. “Preşedintele a mai spus acest lucru, inclusiv la Tokyo, mai devreme anul acesta. Dar a spus clar şi că politica noastră în privinţa Taiwanului nu s-a schimbat. Acest lucru rămâne adevărat”, a afirmat un purtător de cuvânt al Casei Albe.

China s-a declarat “puternic nemulţumită” şi a semnalat că se opune “în mod determinat” afirmaţiilor preşedintelui american. “Le este transmis un semnal greşit grav” forţelor separatiste taiwaneze, a reacţionat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.