X

Un oficial taliban afgan șochează lumea: Jurnaliştii comit un ‘păcat major’ realizând fotografii

Un oficial taliban afgan șochează lumea: Jurnaliştii comit un ‘păcat major’ realizând fotografii

Un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Justiţiei din Afganistan a declarat că jurnaliştii comit un “păcat major” realizând fotografii, au relatat miercuri mass-media afgane, informează AFP.

Televiziunea şi fotografiile cu fiinţe vii au fost interzise sub regimul taliban anterior, între 1996 şi 2001. Cu toate acestea, autorităţile talibane nu au emis o regulă similară de la revenirea lor la putere în august 2021.

“A face fotografii este un păcat major”, a declarat Mohammad Hashem Shaheed Wror, un înalt responsabil din Ministerul Justiţiei, în cadrul unui seminar desfăşurat marţi la Kabul, potrivit imaginilor difuzate miercuri de mass-media.

“Prietenii noştri jurnalişti, jurnaliştii afgani, sunt mereu foarte preocupaţi cu acest păcat şi tind mereu spre imoralitate”, a adăugat acesta.

Autorităţile din provincia sudică Kandahar (sud), leagănul mişcării talibane, au ordonat deja personalului militar şi funcţionarilor să nu facă fotografii sau să filmeze videoclipuri în care apar “fiinţe vii”.

Această interdicţie nu se extinde însă la mass-media sau la public, a declarat pentru AFP Mahmood Azzam, un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Reprezentările de oameni şi animale sunt în general absente din arta islamică. Pentru unii musulmani, orice reprezentare a unei fiinţe vii trebuie interzisă.

Mai multe instituţii media s-au abţinut să publice fotografii cu oameni şi animale de la revenirea talibanilor la putere. Cu toate acestea, ministerele au continuat să difuzeze fotografii cu oficiali de rang înalt întâlnind demnitari străini.

 

Tags: AfganistanHashem Shaheed WrorimoralitatejurnaliştiTaliban
Externe