StiripesurseȘtirile zileiUn pacient din opt prezintă cel puţin un simptom de COVID-19...

Un pacient din opt prezintă cel puţin un simptom de COVID-19 lung

Publicat:

Una din opt persoane afectate de boala cauzată de infectarea cu noul coronavirus prezintă unul dintre simptomele caracteristice COVID-19 lung, conform unui studiu amplu publicat vineri, informează AFP, potrivit agerpres.

Aceste simptome includ “dureri abdominale, dificultăţi şi dureri la respiraţie, dureri musculare, ageuzie sau anosmie (pierderea gustului, respectiv a mirosului), furnicături, disconfort în gât, bufeuri de căldură sau de frig, greutate la nivelul braţelor sau picioarelor, precum şi oboseală generalizată”, potrivit studiului publicat în jurnalul ştiinţific The Lancet.

Citeşte şi: Zelenski acuză Amnesty International că ‘încearcă să amnistieze statul terorist’ Rusia – Black News

“La 12,7% dintre pacienţi, aceste simptome pot fi atribuite COVID-19” la trei până la cinci luni după infectare, au concluzionat autorii.

Această cercetare, efectuată în Ţările de Jos, este, prin scopul şi metodologia sa, o piesă importantă pentru o mai bună înţelegere a riscurilor COVID-19 lung, adică persistenţa simptomelor după infectarea cu noul coronavirus.


În stadiul actual al cunoştinţelor deţinute, se ştie că unii pacienţi prezintă sechele specifice unei infecţii cu coronavirus şi că acestea nu pot fi explicate doar prin tulburări psihosomatice, aşa cum au susţinut iniţial unii medici.

Însă, frecvenţa acestor tulburări şi mai ales mecanismele fiziologice prin care acestea apar sunt în mare măsură necunoscute.

Studiul Lancet nu răspunde la această a doua necunoscută, însă face posibilă clarificarea primului element, în primul rând pentru că cercetarea a fost efectuată pe un număr mare de pacienţi – peste 4.000 de persoane afectate de COVID-19.

La aceşti pacienţi, episodul COVID-19 a fost confirmat printr-un test PCR sau prin diagnosticul stabilit de un medic.

Şi aceasta constituie o noutate importantă, răspunsurile acestor pacienţi fiind comparate cu cele ale unui grup de persoane care nu au avut COVID-19, deoarece este posibil ca unele dintre simptomele enumerate să fie resimţite fără ca boala COVID-19 să fie cauza. De fapt, aproape 9% dintre persoanele care nu au avut COVID-19 au prezentat unul dintre simptomele descrise mai sus.

Citeşte şi: Viktor Orban îi îndeamnă pe conservatorii americani ‘să-şi unească forţele’ – Black News

În rândul persoanelor care au avut COVID-19, proporţia creşte la 21,4%. Cercetătorii au reuşit astfel să concluzioneze că puţin peste 12% dintre persoanele afectate de COVID-19 dezvoltă o sechelă asociată în mod specific bolii.

Studiul are, însă, anumite limitări, cum ar fi faptul că nu a măsurat frecvenţa altor simptome asociate COVID-19 lung, cu precădere o stare de depresie sau de confuzie mentală, notează AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inflația anuală a ajuns la aproape 6,8%

Inflația anuală a ajuns la aproape 6,8%, potrivit IPN cu referire la  Biroul Național de Statistică. Citește și: Încă un acord încheiat pe platforma CSI...

Transportul feroviar va putea beneficia de cofinanțare pentru a spori mobilitatea în unele localități

Transportul feroviar va putea beneficia de cofinanțare pentru a spori mobilitatea în unele localități. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege examinat de Comisia...

Încă un acord încheiat pe platforma CSI urmează să fie denunțat

Comisia pentru politică externă va propune plenului Parlamentului denunțarea unui acord considerat depășit privind colaborarea în domeniul editării, difuzării cărții și poligrafiei în cadrul...

Moldova și România vor extinde cooperarea pentru dezvoltarea infrastructurii de transport rutier

Republica Moldova va începe negocierile cu România pentru semnarea unui acord privind construirea, exploatarea și întreținerea unor infrastructuri de transport de interes strategic pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.