X

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă RIA, transmite Reuters.

Comentariile generalului în rezervă urmează avertismentelor recente ale preşedintelui Vladimir Putin că Moscova îşi poate schimba doctrina nucleară, care stabileşte condiţiile în care ar putea fi folosite astfel de arme, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

”Dacă vedem că provocările şi ameninţările cresc, înseamnă că putem corecta ceva în (doctrină) în ceea ce priveşte momentul utilizării armelor nucleare şi decizia de a recurge la această utilizare. Dar, desigur, este prea devreme să vorbim despre detalii acum”, a Kartapolov.

Doctrina nucleară a Rusiei din 2020 stabileşte când preşedintele său ar lua în considerare utilizarea unei arme nucleare: în linii mari ca răspuns la un atac care foloseşte arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă, sau arme convenţionale ”când însăşi existenţa statului este pusă în pericol”.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Putin a mai spus, de asemenea, că Rusia ar putea testa o armă nucleară, dacă este necesar, deşi nu a văzut că este nevoie să facă acest lucru în prezent.

Amplificarea retoricii referitoare la armele nucleare vine în momentul în care atât diplomaţii ruşi, cât şi cei americani spun că războiul Rusiei în Ucraina, lansat în 2022, se află în cea mai periculoasă fază de până acum.

Tags: Andrei Kartapolovmoscova
Externe