Un pericol major planează asupra economiilor europene

Publicat:

Un pericol major planează asupra economiilor europene. În timp ce băncile se pregătesc să înceteze cu majorarea dobânzilor, coşmarul stagflaţiei, unde preţurile rămân sus, iar creşterea economică e aproape nulă, dă târcoale Europei.

Pe măsură ce factorii de decizie politică se pregătesc să încheie cu rundele de înăsprire a politicii monetare, apar tot mai multe dovezi care subliniază o creştere economică în declin şi o inflaţie foarte greu de doborât, care vor continua să persiste scrie Bloomberg, citat de Business Magazin.


Citeşte şi: Alaiba: Magazinele controlate de Șor din Aeroport au zile numărate

După cum ştiu prea bine bancherii centrali, chiar dacă se feresc să o spună cu voce tare, această etichetă pentru durerea de cap a expansiunii slabe şi a inflaţiei necruţătoare care a afectat anii 1970 reprezintă o serie de probleme – chiar şi în forma sa cea mai uşoară.

„Zona euro este blocată în stagflaţie şi nu vom ieşi din ea prea curând. În Marea Britanie, totul merge prost” a declarat Karsten Junius, economist şef la Bank J Safra Sarasin din Zurich.

Răspunsul pieţei de până acum sugerează preocupări persistente pentru faptul că băncile centrale îşi pierd apetitul de a continua să crească costurile de împrumut, indiferent de situaţie. Datele de joi, care indicau o creştere a preţurilor cimentată peste 5% în regiunea euro, au fost întâmpinate cu puţin optimism, în contextul în care se fac tot mai multe pariuri privind o nouă rundă de majorare a dobânzii care va avea loc peste două săptămâni.

Această problem a fost accentuată de comentariile oficialului Băncii Centrale Europene, Isabel Schnabel – responsabilul cu pieţele din această instituţie – care a recunoscut că perspectivele economice se înrăutăţesc, insistând în acelaşi timp asupra faptului că inflaţia este „încăpăţânat de ridicată”.

Economistul-şef al Băncii Angliei, Huw Pill, a folosit aceleaşi cuvinte pentru a descrie nivelul de creştere a preţurilor de consum de bază în Marea Britanie, avertizându-şi totodată colegii să nu provoace „daune inutile” economiei.

Factorii de decizie politică din zona euro vor fi primii care vor judeca unde se află ameninţările, decizia din 14 septembrie fiind descrisă de oficialul finlandez Tuomas Valimaki ca fiind „total deschisă” în ceea ce priveşte necesitatea unei noi majorări a dobânzii. BOE se va reuni o săptămână mai târziu, la o zi după Fed.

Actuala conjunctură readuce în actualitate preocupările care au tulburat regiunea atunci când s-a confruntat pentru prima dată cu spectrul creşterii preţurilor la gaze în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Atunci când şefii de finanţe din G-7 s-au întâlnit în mai 2022, au discutat despre ce trebuie făcut pentru a „evita scenariile de stagflaţie”, după cum a spus gazda reuniunii, ministrul german de finanţe Christian Lindner.

Această alarmă a răsunat din nou după şedinţa din iulie a BCE, unde se aplauda reducerea inflaţiei, dar se sublinia faptul că încă se află la un nivel ridicat şi că persistă toxic de mult pentru economie.

„S-a exprimat de asemenea îngrijorarea că economia ar putea intra într-o fază de stagflaţie, în contrast cu un scenariu mai benign”, potrivit notelor băncii.

Citește și : Maia Sandu: Credem că R. Moldova va fi în siguranță atunci când țara noastră va deveni stat membru la UE

Astfel de îngrijorări umbresc pieţele financiare, după o serie de rapoarte care indică slăbirea creşterii economice în Marea Britanie şi în zona euro – cum ar fi scăderea indicilor managerilor de achiziţii – şi o inflaţie mai puternică decât se aştepta în cele mai mari două economii ale Europei continentale, Germania şi Franţa.

„Ştim că politica monetară funcţionează şi că are efecte în economie, dar în acest moment nu avem niciun impact asupra inflaţiei.

Asta e cea mai mare problemă pe care o aavem. Ne confruntăm cu o încetinire economică mai puternică ca în SUA şi o inflaţie mult mai greu de învins” a declarant Gilles Moe, economist-şef la AXA Investment Manager.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.