StiripesurseSintezeUn petrolier iranian, constrâns să acosteze pentru reparaţii într-un port saudit

Un petrolier iranian, constrâns să acosteze pentru reparaţii într-un port saudit

Publicat:

Un petrolier iranian aflat în drum spre canalul Suez a fost constrâns să acosteze – pentru reparaţii – în portul saudit Jeddah după o ‘pană la motor’ în Marea Roşie, au anunţat joi surse oficiale iraniene, citate de AFP, potrivit Agerpres.

Ţări vecine, separate de Golf, Republica Islamică Iran şi Regatul Arabiei Saudite sunt angajate într-un război privind influenţa în regiune şi au întrerupte relaţiile diplomatice de peste trei ani.

Citește și : Moscova i-a cerut lui Maduro să nu părăsească Venezuela (Lavrov)

Pana la motor a dus la ‘pierderea controlului’ petrolierului iranian denumit ‘Happiness I’, dar acesta ‘nu a pierdut petrol’ şi incidentul survenit ‘marţi dimineaţă’ nu a provocat ‘niciun fel de prejudicii mediului înconjurător’, notează joi Shana, agenţia de presă a Ministerului Petrolului de la Teheran.

‘În coordonare cu autorităţile de resort, vasul a fost condus până la cel mai apropiat port sigur, cel din Jeddah, pentru reparaţii şi pentru a fi luate măsurile necesare’, mai adaugă agenţia iraniană de presă.


Shana nu precizează când exact i s-a permis navei să acosteze în portul Jeddah (vestul Arabiei Saudite) şi nici dacă aceasta se mai află acolo.

Cu toate acestea, ea indică faptul că cei 26 de membri ai echipajului (24 de iranieni şi doi originari din Bangladesh) sunt teferi.

Arabia Saudită este un element-cheie în dispozitivul de alianţe al SUA în Orientul Mijlociu, unde Washingtonul intenţionează să desfăşoare o campanie de ‘presiune maximă’ împotriva Iranului, văzut ca principal inamic de către preşedintele Donald Trump.

SUA şi-au intensificat presiunea împotriva Republicii islamice, anunţând la 22 aprilie că nu vor mai reînnoi exceptările de la sancţiunile americane pentru ţările care cumpără petrol iranian. Aceste derogări permiteau unui număr de opt ţări să cumpere petrol iranian, fără a încălca sancţiunile economice extrateritoriale americane. Această nouă decizie a intrat în vigoare joi.

Citește și : Viktor Orban va fi primit de Donald Trump, la Washington

În ianuarie 2018, ‘Sanchi’, un petrolier iranian care transporta 136.000 de tone de hidrocarburi a luat foc după o ciocnire cu o altă navă în largul coastelor chineze. Circa 32 de membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa în acel accident, care a provocat o scurgere gravă de petrol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.