StiripesurseȘtirile zileiUn politician taiwanez, inculpat în China pentru 'secesiune'

Un politician taiwanez, inculpat în China pentru ‘secesiune’

Publicat:

Un politician taiwanez care susţine independenţa Taiwanului, Yang Chih-yuan, în vârstă de 33 de ani, deţinut în China din august 2022, a fost acuzat marţi de ”secesiune” de către autorităţile de la Beijing, o iniţiativă menită să provoace ”frica”, a replicat imediat Taipeiul relatează AFP , scrie news.ro

Yang Chih-yuan, vicepreşedintele unui mic partid care militează în favoarea independenţei Taiwanului, a fost inculpat de către autorităţile din Wenzhou, în estul Chinei, anunţă Parchetul Popular Suprem chinez.

”Cazul este în curs de rezolvare”, anunţă parchetul într-un mesaj postat pe reţele de socializare, fără să furnizeze alte detalii.

Citește și :  Londra este clară: Izolarea Chinei ar fi o eroare!

Beijingul şi-a crescut presiunile diplomatică, economică şi militară asupra Taipeiului în urma alegerii în 2016 a preşedintei Tsai Ing-wen, care provine dintr-un partid separatist şi promovează o identitate taiwaneză diferită de cea a Chinei continentale.


Yang Chih-yuan a candidat, în urmă cu câţiva ani, fără succes, la un mandat în Parlamentul taiwanez, potrivit presei taiwaneze.

Potrivit Consiliului pentru Afacerile Continentului (MAC), principalul organ decizional al Taiwanului privind China continentală, acest politican este deţinut din august 2022, iar Beijingul a ignorat, până în prezent, îndemnurile la eliberarea tânărului.

”Guvernul subliniază din nou că domnul Yang este nevinovat şi cere Partidului Comunist Chinez (PCC, unic) să-l elibereze de îndată pentru a se piutea întoarce în Taiwan cât mai rapid”, anunţă într-un comunicat MAC.

”Arestările arbitrare ale taiwanezilor (…) aduc atingeri grave drepturilor şi intereselor poporului nostru şi suscită frica”, denunţă Consiliul.

Între cele mai mediatizate arestări ale unor taiwanezi în ultimii ani se află cea a lui Lee Ming-che, un activist care promova activ democtraţia în China continentală.

Lee Ming-che, care a fost încarcerat timp de cinci ani, a fost eliberat anul trecut.

Citește și : Moscova expulzează un diplomat moldovean ca reacţie la o decizie similară a Chişinăului

China consideră că Taiwanul este una dintre provinciile sale, pe care nu le-a reunificat încă cu restul teritoriului chinez după Războiul Civil chinez din 1949.

Beijingul insistă că speră la o ”reunificare” paşnică, dar nu exclude recurgerea la forţă, în cazul unei schimbări a statu-quoului în dezavantajul săiu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.