Un post TV, amendat pentru nerespectarea anonimatului unui minor

Publicat:

Postul de televiziune Pro TV Chișinău a fost sancționat cu o amendă de 10 000 de lei, pentru că nu a respectat principiul interesului superior al minorului la difuzarea, în programul „O seară perfectă” din 19 octombrie 2023, a cazului unei fete de 12 ani, victimă a bullying-ului.

Consiliului Audiovizualului (CA) a fost petiționat de Centrul național de prevenire a abuzului față de copii (CNPAC).


Citeşte şi: Zaharova: 80% dintre moldoveni ‘ştiu limba rusă şi o folosesc în viaţa de zi cu zi’

CNPAC a subliniat că, pe parcursul reportajului, au fost făcute publice date cu caracter personal ale copilului aflat în situație de vulnerabilitate, fiind oferite imagini ale fetei, nume și prenume reale, localitate, precum și detalii specifice din istoria copilului, toate acestea conducând la posibilitatea identificării acestuia. Potrivit CA, petentul a mai precizat că, deși realizatorii emisiunii au avut acordul părinților, inclusiv al copilului, părinții nu întotdeauna conștientizează consecințele mediatizării unui astfel de caz, iar sarcina jurnalistului este să asigure că modul de reflectare nu va afecta emoțional copilul. Detalii – AICI.

Potrivit PRO TV Chișinău, conform art. 4 alin. (1) al Legii nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare: „Statul garantează libertatea de exprimare a mass-mediei. Nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informații de interes public decât în condițiile legii”.

Controlul CA a constatat că, în cadrul programului „O seară perfectă”, au fost prezentate imagini ale fetei supuse bullying-ului din partea unor colegi de școală și au fost menționate numele, prenumele și satul ei de baștină. Reporterul a adresat întrebări minorei ce țineau de filmulețul video apărut pe internet. Potrivit CA, în acest caz, jurnalistul trebuia să se ghideze de interesul superior al copilului și să nu-l pună în situația să retrăiască momentele traumatizante, răspunzând la întrebări. Mai mult, fețele celorlalți copii care au apărut în filmulețul video nu au fost prelucrate tehnic pentru a evita identificarea acestora, furnizorul de servicii media având obligația să respecte normele privind protejarea și asigurarea drepturilor copiilor.

Membra CA, Tatiana Crestenco, a declarat că atunci când în cadrul unui serviciu media este reflectat un caz de supunere la violență, ar fi fost corect să fie respectate două principii: principiul de a nu dăuna și principiul interesului superior al copilului. De asemenea, ar fi trebuit să se răspundă la cel puțin două întrebări: care este scopul acestui reportaj și ce mesaj este transmis urmăritorilor programului audiovizual.

Citeşte şi: Doi oameni au murit într-o maşină înţepenită în nămeţi

„Mesajul indirect pe care îl transmite serviciul media poate fi perceput ca faptul că victima poate ajunge protagonistă a unei emisiuni și poate obține anumite beneficii. O altă problemă ține de  modul inacceptabil în care a fost realizată intervievarea protagonistei, cu întrebări directe despre caz, repetarea nejustificată a scenei de abuz, precum și lipsa unui mesaj despre efectele bullying-ului, organizațiile care oferă suport victimelor, unde se pot adresa acestea sau martorii bullying-ului, dar și neprotejarea identității celorlalți copii”, a explicat membra CA.

În februarie 2023, PRO TV Chișinău a fost avertizat public pentru nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (1) din CSMA, potrivit cărora: „Furnizorii de servicii media au obligația să respecte principiul interesului superior al minorului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi Un artefact rar, cu o vechime...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.