StiripesurseȘtirile zileiUn predicator separatist sikh, arestat în India după o lună de...

Un predicator separatist sikh, arestat în India după o lună de căutări

Publicat:

Amritpal Singh, un predicator separatist sikh, care a fost fugar timp de o lună şi subiectul unor intense căutări în India, a fost în cele din urmă arestat, a anunţat duminică poliţia, citată de AFP, potrivit agerpres.

El a fost “arestat la Moga, în Punjab”, a indicat poliţia din acest stat din nord-vestul Indiei, făcând apel la cetăţeni “să menţină pacea şi armonia” şi să nu răspândească ştiri false.

Citește și : Germania vea să îşi retragă sistemele Patriot din Polonia şi Slovacia

Potrivit presei locale, fugarul s-a predat el însuşi poliţiei.

Amritpal Singh, în vârstă de 30 de ani, s-a făcut cunoscut în ultimele luni predicând un sikhism radical şi chiar cerând crearea unui stat sikh numit Khalistan.


Liderul sikh şi susţinătorii săi, toţi înarmaţi cu săbii, cuţite şi arme de foc, au luat cu asalt în februarie o secţie de poliţie, după ce unul dintre asistenţii lui Singh a fost reţinut pentru agresiune şi presupusă tentativă de răpire.

Atacul, care a avut loc în plină zi la periferia oraşului Amritsar, unde se află cel mai sfânt dintre templele sikh, Templul de Aur, s-a soldat cu rănirea mai multor poliţişti. Amritpal Singh a fugit pe 18 martie, declanşând o operaţiune de căutare masivă.

Peste o sută dintre susţinătorii săi au fost arestaţi, iar întreg statul Punjab, care are o populaţie de 30 de milioane de oameni dintre care 58% sunt sikh, a fost privat de internet mobil timp de mai multe zile.

Acest lucru nu l-a împiedicat pe predicator să ironizeze autorităţile într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare la finalul lunii martie. Văzut în Delhi, el a calificat operaţiunea poliţiei drept un “atac la adresa comunităţii sikh”.

“Nu mi-a fost niciodată teamă să fiu arestat şi nu-mi este nici astăzi. Moralul meu este bun. Nimeni nu-mi poate face rău. Este voia lui Dumnezeu”, a spus el.

Urmărirea lui Amritpal Singh a avut şi reacţii internaţionale. Simpatizanţii săi au organizat manifestanţii de susţinere în faţa consulatelor indiene din Regatul Unit, Canada şi SUA.

Citește și : Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare – VIDEO

Statul Punjab, cu 58% populaţie sikh şi 39% hinduşi, a cunoscut mişcări separatiste violente în favoarea Khalistanului în anii 1980 şi la începutul anilor 1990, care s-au soldat cu mii de morţi.

Violenţele au culminat în 1984 după asaltul armatei împotriva separatiştilor la Templul de Aur, operaţiune în care au murit cel puţin 400 de oameni, între care liderul radical local, Jarnail Singh Bhindranwale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.