StiripesurseCultură și MediaDiverseUn pui nou-născut din specia de rechin marele alb, prima dată...

Un pui nou-născut din specia de rechin marele alb, prima dată fotografiat

Publicat:

Un pui nou-născut din specia de rechin marele alb, prima dată fotografiat

Este posibil ca un pui nou-născut din specia de rechin marele alb, să fi fost fotografiat pentru prima dată, indică un studiu publicat marţi, ceea ce ar putea ajuta la ameliorarea protecţiei acestei specii vulnerabile, relatează AFP.

Pui de rechin alb au fost deja văzuţi în sălbăticie, dar aceasta este potenţial prima dată când au apărut imagini ale unui individ care s-ar fi născut cu doar câteva ore în urmă, potrivit experţilor.

“Nimeni nu a reuşit vreodată să localizeze locul lor de naştere sau să vadă un nou-născut viu”, a subliniat fotograful Carlos Gauna, care a surprins acest moment şi a publicat fotografii în revista de specialitate Environmental Biology of Fishes. “Este Sfântul Graal al cercetării rechinilor”, a spus el.

Cu un doctorand de la Universitatea Riverside (California), Phillip Sternes, Carlos Gauna a observat o femelă gestantă la începutul lunii iulie 2023 lângă coasta Californiei, spre oraşul Santa Barbara.

Femela părea să se scufunde înainte ca un mic rechin să iasă la suprafaţă la scurt timp după aceea, privind direct în obiectivul unui aparat foto de la bordul unei drone.


Experţii au observat un strat alb subţire care înconjura micul rechin şi care s-a desprins în timp ce înota. Ei au formulat două ipoteze: ar putea fi lapte secretat în uter pentru a-l hrăni sau o boală de piele.

În orice caz, cercetătorii trebuie acum să confirme că au identificat un loc de naştere, în speranţa de a putea astfel să încurajeze protecţia acestei specii clasificate drept vulnerabile de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN).

De fapt, rechinii sunt adesea victime colaterale ale pescuitului sau ale campaniilor de sacrificare pentru a proteja plajele, în timp ce atacurile asupra oamenilor sunt rare.

“Cunoscând exact locurile în care merg să nască, vom putea proteja aceste zone de efectele negative ale prezenţei omului: activităţi de pescuit, distrugerea habitatelor, zgomotul legat de traficul maritim…”, a explicat Heike Zidowitz, un oficial al WWF în Germania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maidanezii terorizează bălțenii. Oamenii cer soluții

La ora actuală, în municipiul Bălți ar hoinări pe străzi circa șapte mii de maidanezi, potrivit datelor oferite de adăpostul municipal la care face...

Diplome pentru polițiștii chinologi

Polițiștii din cadrul Direcției Chinologice a IGP au fost distinși cu diplome și mențiuni cu prilejul Zilei Internaționale a Chinologului, marcată anual la 21...

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator care compară salariul actual cu cel estimat după reforma salarială

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator care permite cetățenilor compararea venitului obținut în sistemul actual cu cel estimat în sistemul propus după reforma salarială. Citește...

Coraportor APCE: Moldova implementează reforme, se apropie de standardele UE

„Moldova își continuă drumul dificil, dar intenționat, de reformă, de consolidare a instituțiilor democratice și de abordare a standardelor Uniunii Europene (UE).” Citește și: VIDEO...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.