StiripesurseȘtirile zileiUn senator mexican vrea să INTERZICĂ vânzarea de JUNK FOOD copiilor

Un senator mexican vrea să INTERZICĂ vânzarea de JUNK FOOD copiilor

Publicat:

Un senator mexican a prezentat miercuri o iniţiativă legislativă privind interzicerea vânzării de alimente cu un conţinut ridicat de calorii şi de băuturi carbogazoase copiilor din Mexic, afectaţi de cea mai mare rată de obezitate infantilă din lume, potrivit DPA și agerpres.

”Circa 35% dintre copiii mexicani sunt obezi sau supraponderali, iar un aspect şi mai îngrijorător este că cei cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani suferă deja de diabet de tip 2”, a menţionat senatorul din opoziţie Raul Paz în proiectul său legislativ.

Citește și: INCENDIU puternic în California (VIDEO)! Sute de case au fost evacuate!

Săptămâna trecută, statul Oaxaca, din sud, a adoptat o măsură similară la nivel local, care a fost criticată cu fermitate de grupuri comerciale ca urmare a eventualului său impact economic.

Propunerea înaintată de senatorul din partea Partidului Acţiunii Naţionale (PAN) vine în contextul unei dezbateri aprinse în Mexic pe tema obiceiurilor alimentare nocive ale populaţiei sale de circa 130 de milioane şi a efectelor pe care acestea le au în contextul pandemiei de coronavirus.


În Mexic, cea mai mare parte dintre cele peste 50.000 de persoane care, până la această oră, au decedat din cauza COVID-19, boala cauzată de coronavirus, aveau în istoricul medical probleme de hipertensiune, obezitate şi diabet, afecţiuni asociate cu consumul ridicat de alimente ultraprocesate şi băuturi carbogazoase.

Citește și: Un ministru și apropiat al lui Maduro este infectat cu coronavirus

Potrivit Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Mexic este cel mai mare consumator de alimente ultraprocesate, inclusiv băuturi carbogazoase, din America Latină. ”Cele mai ridicate rate de consum se înregistrează în rândul preşcolarilor, care primesc circa 40% din aportul caloric din aceste produse”, a precizat UNICEF într-un raport pe tema obezităţii infantile din această ţară.

Dacă propunerea este adoptată, vânzarea, donarea, oferirea sau furnizarea alimentelor nesănătoase şi a băuturilor carbogazoase copiilor şi adolescenţilor în magazine şi unităţi de învăţământ, printre altele, va fi interzisă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Acces mai ușor la produse și servicii pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu mobilitate redusă, inclusiv cele cu dizabilități, persoanele vârstnice și cele cu limitări funcționale temporare sau permanente, vor avea acces mai ușor la...

VIDEO Doi traficanţi de droguri minori au fost prinşi în flagrant

Doi minori de 16 și 17 ani din Chișinău au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de implicare în distribuirea drogurilor sintetice....

Parlamentul primește atribuții noi în timpul stării de urgenţă

Legislativul va exercita control parlamentar asupra activității autorităților responsabile de gestionarea stărilor de urgență, iar durata acesteia va deveni mai flexibilă. Prevederile se regăsesc...

Fiodor Gagauz şi-a anunţat candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei

Fostul deputat Fiodor Gagauz va candida pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. El spune că a luat această decizie după consultări cu locuitorii regiunii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.