X

Un şofer de autocar a fost prins la Vamă cu 600 000 de grivne

Un şofer de autocar a fost prins la Vamă cu 600 000 de grivne

Vameșii din Moldova au găsit, într-un autocar cu pasageri care venea din Rusia, trei genți cu 600 000 de grivne (peste 270 mii de lei).

Potrivit vameșilor, gențile aparțin unuia dintre șoferi – un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetățean al Republicii Moldova.

Citeşte şi: Crearea blocului „Victoria” este o trădare de patrie – Stiripesurse.md

El nu a explicat de ce a adus banii din Rusia în Moldova. Mijloacele financiare i-au au fost ridicate.

Un şofer de autocar a fost prins la Vamă cu 600 000 de grivne

Reprezentanții Serviciului Vamal au raportat că, în seara zilei de 23 aprilie, la postul vamal Leușeni s-a prezentat pentru control un autocar de model „Mercedes-Benz Tourismo RHD-L”. Acesta venea din Federația Rusă spre Republica Moldova, cu pasageri.

„Funcționarii vamali au întrebat șoferii și pasagerii dacă au bunuri pasibile a fi declarate și ca răspuns toți au comunicat că nu au nimic de declarat”, au comunicat reprezentanții instituției vamale.

Un şofer de autocar a fost prins la Vamă cu 600 000 de grivne

În timpul controlului autocarului și bagajelor au fost depistate „3 genți de culoare neagră în care erau ascunse, printre haine, mijloace financiare”. Potrivit vameșilor, gențile aparțin unuia dintre șoferi.

„În urma calculelor a fost stabilit că în cele trei genți erau localizate 600 000 grivne (UA), în bancnote cu nominalul de 200. Bărbatul în vârstă de 45 de ani, cetățean al Republicii Moldova, nu a oferit explicații pertinente despre scopul transportării acestor mijloace financiare din Federația Rusă în Republica Moldova. Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este cercetat în continuare în scopul elucidării tuturor circumstanțelor”, au comunicat vameșii.

Tags: autocarLeușenirusiaucraina
Știrile zilei