StiripesurseȘtirile zileiUn spion CIA a fost condamnat la moarte în Iran

Un spion CIA a fost condamnat la moarte în Iran

Publicat:

Un bărbat a fost condamnat la moarte în Iran pentru spionaj în favoarea Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA) şi tentativă de transmitere a unor informaţii clasificate despre programul nuclear al Teheranului, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al autorităţii judiciare iraniene, Gholamhossein Esmaili, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Într-un alt caz, două persoane care lucrau pentru o organizaţie umanitară au fost condamnate la 10 ani de închisoare pentru spionaj şi cinci ani de închisoare pentru subminarea securităţii naţionale, a precizat oficialitatea iraniană.

Citeşte şi: Coronavirusul ÎNCHIDE cazinourile din Macao

”Amir Rahimpour, care era spion CIA bine plătit şi a încercat să le prezinte serviciilor americane informaţii despre programul nuclear al Iranului, a fost judecat şi condamnat la moarte, iar recent Curtea Supremă a menţinut sentinţa, pe care o veţi vedea în curând pusă în aplicare”, a declarat Esmaili, citat de agenţia de presă Fars.

Esmaili nu a oferit alte informaţii despre naţionalitatea indivizilor condamnaţi care lucrau pentru organizaţia umanitară.


Iranul nu recunoaşte dubla naţionalitate, iar autoritatea judiciară tratează persoanele cu dublă cetăţenie drept cetăţeni iranieni.

În vara anului trecut, Teheranul a anunţat dezmembrarea unei reţele de spionaj a CIA formată din 17 indivizi şi condamnarea la moarte a unor dintre ei.

Tensiunile între Washington şi Teheran au sporit după ce, în 2018, preşedintele american Donald Trump a retras SUA din acordul internaţional privind programul nuclear al Iranului şi a impus noi sancţiuni dure asupra economiei iraniene.

Citeşte şi: Evo Morales candidează din exil pentru un loc în Senatul bolivian

Încheiat în 2015, acordul negociat între Iran şi aşa-numitul grup ‘5+1’ (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate – SUA, Franţa, Regatul Unit, China şi Rusia – plus Germania) oferea o relaxare a sancţiunilor ONU împotriva Teheranului, care s-a angajat în schimb să garanteze natura exclusiv civilă a programului său nuclear.

Acordul riscă să eşueze după retragerea SUA în 2018, reintroducerea sancţiunilor americane care au aruncat economia iraniană într-o recesiune gravă şi, mai recent, după criza cauzată de asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani într-un atac la Bagdad comis de forţele americane pe 3 ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.