Trompa unui elefant poate ridica un copac și poate apuca un chips de cartof fără a-l rupe, o combinație remarcabilă de forță și dexteritate care este posibilă datorită mustăților, conform unui studiu publicat joi în revista americană Science, citat de AFP.
Studiul detaliază modul în care proprietățile unice ale firelor de păr care acoperă trompa elefanților le permit acestora să aibă o dexteritate extraordinară.
Elefanții se nasc cu aproximativ 1.000 de vibrise, organe senzoriale cunoscute și sub numele de mustăți, după cum a explicat autorul principal al studiului, Andrew Schulz, pentru AFP.
Majoritatea acestor fire de păr se află în zona cutelor trompei și acționează ca niște antene, ajutând animalele să perceapă mediul înconjurător.
O echipă de ingineri, neurocercetători și alți specialiști a analizat geometria, porozitatea și proprietățile acestor vibrise, așteptându-se să ajungă la rezultate similare cu cele înregistrate în cazul șoarecilor și șobolanilor: o structură circulară, solidă și rigidă de la un capăt la altul.
Însă, cercetătorii au descoperit că aceste vibrise ale elefanților sunt mai degrabă ca niște lame, cu o structură poroasă similară cu cea a coarnelor berbecilor, ceea ce îi ajută să absoarbă șocurile atunci când se hrănesc.
O altă diferență, după cum a notat Andrew Schulz, este structura atipică a acestor peri, care amplifică simțul tactil.
‘Cred că cea mai incredibilă descoperire pe care am făcut-o este că acești peri au o bază foarte, foarte rigidă, care apoi se transformă într-o extremitate foarte, foarte flexibilă’, a explicat cercetătorul de la Institutul Max Planck pentru Sisteme Inteligente, cu sediul în Stuttgart, Germania.
Aceste mustăți au evoluat astfel încât să nu se rupă deoarece, spre deosebire de majoritatea mamiferelor cu vibrise, mustățile elefanților nu cresc la loc, a subliniat cercetătorul.
La alte animale, vibrisele sunt adesea mai puțin sensibile decât cele ale elefanților.
Mustățile unui șobolan, spre exemplu, detectează vibrațiile, dar într-o manieră mult mai puțin precisă. Spre deosebire de mustățile felinelor, a căror structură este mai apropiată de cea a elefanților și, prin urmare, permite o sensibilitate mai mare, potrivit lui Andrew Schulz.
Structura vibriselor unui elefant, inițial rigidă și apoi flexibilă, îl ajută să facă diferența între obiecte atunci când caută hrană și mănâncă, principala sa activitate.
Alte cercetări asupra elefanților arată că aceste viețuitoare își folosesc trompele pentru a stabili contacte sociale. ‘Ei utilizează exteriorul trompei, adică părțile acoperite cu vibrise’, a subliniat Schulz.
Caitlin O’Connell-Rodwell, cercetătoare în ecologie comportamentală și expertă în elefanți, care și-a dedicat activitatea metodelor de comunicare ale acestora, a descris aceste descoperiri drept ‘fascinante’.
‘Este cu adevărat interesant pentru mine să văd o nouă confirmare a sensibilității trompelor lor’, a declarat ea pentru AFP.
Aceste rezultate ar putea ajuta cercetările viitoare asupra comportamentului elefanților, a subliniat ea, menționând că ‘acest lucru nu numai că le permite să ajungă mai ușor la fructele sau la păstăile din copaci’, dar ar putea avea și ‘implicații în materie de comunicare’.
De asemenea, mustățile lor ar putea inspira tehnologia, în special robotica, a subliniat Andrew Schulz.
Structura lor – rigidă la bază, flexibilă la vârf – se găsește ‘peste tot în biologie’, a adăgat cercetătorul, în special la nivelul în ligamentele încrucișate anterioare.
O mai bună înțelegere a acestor structuri ar putea, spre exemplu, să îmbunătățească tehnologiile de reparare.
