Un tânăr aflat în ‘hipotermie severă’, descoperit pe aeroportul Paris-Orly în trenul de aterizare al unui avion

Publicat:

Un tânăr aflat în ‘hipotermie severă’, descoperit pe aeroportul Paris-Orly în trenul de aterizare al unui avion

Un tânăr aflat în “hipotermie severă” a fost descoperit pe aeroportul Paris-Orly în trenul de aterizare al unui avion care venea din Algeria, au anunţat joi surse concordante, informează AFP.

Bărbatul a fost descoperit la finalul dimineţii în trenul de aterizare al unui avion al companiei Air Algerie, care sosise pe Paris-Orly la ora 10.14 de la Oran, a precizat parchetul competent pentru AFP, scrie stiripesurse.ro.


Citeşte şi: Mii de polițiști vor fi mobilizați de Anul Nou în Berlin

Bărbatul în cauză nu avea documente de identitate, vârsta sa fiind estimată între 20 şi 30 de ani, potrivit aceleiaşi surse.

El a fost transportat la spital în stare gravă, a precizat parchetul, adăugând că Jandarmeria transporturilor aeriene (GTA) se ocupă de anchetă.

Anterior joi, o sursă aeroportuară declarase că tânărul era “în viaţă, dar în stare de urgenţă absolută, deoarece se afla în hipotermie severă”.

GTA a confirmat pentru AFP prezenţa unei “persoane grav rănite” la aeroportul Paris-Orly.

Descoperirea a fost făcută “în jurul orei 10:30-11:00”, aparent în timpul unor “verificări tehnice” ale avionului, a indicat o sursă apropiată cazului, confirmând că bărbatul, care a fost “transportat la spital de către pompieri”, “nu era mort”.

La altitudinea de croazieră a avioanelor comerciale, de 12 kilometri, temperatura aerului scade sub -50 de grade Celsius, iar lipsa de oxigen poate fi fatală.

Citeşte şi: Uniunea Europeană poate face R. Moldova mai puternică

Potrivit statisticilor la nivel mondial ale Administraţiei Federale pentru Aviaţie din SUA (FAA), citate în ianuarie 2022 de publicaţia New York Times, între 1947 şi 2021, 132 de persoane au încercat să călătorească clandestin ascunzându-se în trenurile de aterizare ale aeronavelor.

O sută două au murit, rata de mortalitate fiind de 77%, potrivit aceleiaşi surse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pearl Jam anulează mai multe date din turneu din cauza problemelor de sănătate

Pearl Jam anulează mai multe date din turneu din cauza problemelor de sănătate Trupa rock Pearl Jam a anulat mai multe date din turneul european...

Richard Gere face trecerea la televiziune şi se alătură serialului ‘The Agency’

Richard Gere face trecerea la televiziune şi se alătură serialului 'The Agency' Actorul american Richard Gere se va alătura distribuţiei serialului "The Agency", produs de...

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex Modificările legislative care le permit persoanelor homosexuale să înregistreze parteneriate civile destinate cuplurilor de acelaşi sex...

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu Design Museum din Londra va organiza începând de vineri o expoziţie Barbie,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.