StiripesurseSintezeUn tânăr manifestant arestat în protestele din Iran 'a fost salvat...

Un tânăr manifestant arestat în protestele din Iran ‘a fost salvat de la execuţie’ (avocat)

Publicat:

Mahan Sadrat, un tânăr manifestant arestat în legătură cu mişcarea de protest care zguduie Iranul de trei luni, “a fost salvat de la execuţie”, a declarat miercuri avocatul său, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Iranul este teatrul unor manifestaţii de amploare de la moartea tinerei kurde iraniene Mahsa Amini pe 16 septembrie, după arestarea ei de către poliţia moravurilor la Teheran, care îi reproşa că a încălcat codul vestimentar strict pentru femei al Republicii islamice.

Citește și :  Peskov: Moscova nu a primit nicio propunere privind o ‘încetare a focului de Crăciun’ în Ucraina

“Clientul meu, Mahan a fost salvat de la execuţie”, a anunţat avocatul său, Abbas Mousavi, într-o postare pe contul său de Instagram.

Tânărul în vârsta de circa 20 de ani a fost acuzat că este un “mohareb” (în război împotriva lui Dumnezeu), pentru că şi-a scos cuţitul în public, provocând teamă şi insecuritate în jurul lui, potrivit agenţiei de presă oficiale Irna. Un astfel de capăt de acuzare este pasibil de pedeapsa cu moartea.


“Condamnarea la moarte a lui Mahan Sadrat, unul dintre acuzaţii în recentele revolte, a fost suspendată”, a anunţat la rândul său agenţia de presă Isna, citând biroul de relaţii publice al Curţii supreme.

Potrivit stenogramei procesului care a avut loc la 3 noiembrie, Mahsan Sadrat a respins acuzaţia că a scos cuţitul, dar a recunoscut că a dat foc unei motociclete, relatează Irna.

Justiţia iraniană a efectuat două execuţii în contextul manifestaţiilor din ultimele luni.

Majidreza Rahnavard şi Mohsen Shekari, ambii în vârstă de 23 de ani, au fost spânzuraţi după ce au fost acuzaţi de “război împotriva lui Dumnezeu”.

Citește și : 533 de jurnalişti se află în închisoare în lume, un număr record în 2022 (RSF)

Înainte de cele două execuţii, autoritatea judiciară a vorbit despre 11 condamnări la moarte în total în legătură cu manifestaţiile. Potrivit Amnesty International, 13 persoane au fost condamnate la pedeapsa capitală şi alte nouă sunt pasibile de pedeapsa cu moartea.

De la jumătatea lui septembrie, mii de persoane au fost arestate. Cel mai înalt organ de securitate iranian a anunţat pe 3 decembrie că peste 200 de persoane au fost ucise în timpul protestelor, inclusiv membri ai personalului de securitate.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.