StiripesurseȘtirile zileiUn tren de pasageri A DERAIAT în Italia. Cel puţin trei...

Un tren de pasageri A DERAIAT în Italia. Cel puţin trei oameni au murit

Publicat:

UPDATE: Între trei şi cinci persoane au murit şi cel puţin 100 au fost rănite, dintre care zece grav, după ce un tren regional a deraiat joi dimineaţa în apropiere de Milano, a anunţat un oficial al serviciilor de pompieri, relatează Reuters, AFP şi dpa, potrivit agerpres.

‘Sunt între trei şi cinci morţi în accident din câte ştim în acest moment’, a declarat oficialul pentru Reuters.

Canalele de televiziune RaiNews24 şi SkyTG24 au informat, citând serviciile de urgenţă, că cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi 10 au fost rănite grav.

Deraierea trenului, produsă din motive deocamdată necunoscute, a avut loc în jurul orei locale 07:00 (06:00 GMT) în apropierea marii metropole din nordul Italiei, a declarat Cristina Corbetta de la serviciile de urgenţă din Milano, pentru canalul SkyTG24.


Trenul Trenord cu şase vagoane plecase din oraşul Cremona, la aproximativ 90 de kilometri sud-est de Milano, la ora 5:30 dimineaţa (04:30 GMT) şi a deraiat în staţia Pioltello Limito, la 40 de kilometri de Milano. Trenul regional transporta pasageri care mergeau la serviciu în centrul capitalei economice a Italiei.

La două ore după accident, salvatorii continuau să caute pasageri în interiorul vagoanelor, dintre care cel puţin două se aflau răsturnate de-a lungul căii ferate.

Imaginile transmise de televiziuni joi dimineaţa arătau operaţiunile de evacuare a răniţilor. Cei mai grav răniţi au primit primul ajutor pe un câmp la câţiva zeci de metri de locul accidentului.

Potrivit unei jurnaliste a SkyTG24, cinci sau şase persoane erau încă blocate în vagoane.

Acest accident este cel mai grav de la catastrofa feroviară din iulie 2016 din regiunea Puglia (sud) în care 23 de oameni şi-au pierdut viaţa.

Ştire iniţială: Două persoane au murit şi 110 au fost rănite, dintre care zece grav, după ce un tren regional a deraiat joi dimineaţa în apropiere de Milano, a anunţat un responsabil al serviciilor de urgenţă, relatează AFP, potrivit agerpres.

În urma deraierii trenului, produsă din motive deocamdată necunoscute în apropierea marii metropole din nordul Italiei, două persoane au murit, zece au fost rănite grav şi alte o sută au suferit răni uşoare, a declarat Cristina Corbetta de la serviciile de urgenţă din Milano, pentru Sky TG24.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului. Țânțarii sunt identificați după zgomotul făcut de insecte în...

Piese inedite ale lui David Bowie, înregistrate în 1965, vor fi lansate în premieră

O serie de înregistrări inedite realizate de David Bowie în 1965, pe vremea când cânta sub numele Davy Jones, vor fi lansate oficial pe...

Topul celor mai bune orașe din lume pentru locuit. Copenhaga urcă pe primul loc în 2026

Copenhaga este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026, potrivit clasamentului anual realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), care evaluează 173...

Dormitul cu geamul deschis în nopțile de vară poate perturba somnul. Explicațiile specialiștilor

Deși somnul este esențial pentru sănătate, calitatea acestuia este adesea afectată vara de persoanele care aleg să doarmă cu geamul deschis. Acest obicei, departe de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.