StiripesurseExterneUn tribunal rus a ordonat naţionalizarea unui mare aeroport din Moscova

Un tribunal rus a ordonat naţionalizarea unui mare aeroport din Moscova

Publicat:

Un tribunal rus a ordonat, marţi, ca totalitatea acţiunilor la aeroportul Domodedovo, singurul mare aeroport privat din Moscova, să fie transferate către stat, deoarece aeroportul se află sub “influenţă străină”, au anunţat agenţiile de presă ruseşti, preluate de AFP.

De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, statul rus a naţionalizat active în valoare de mai multe miliarde de dolari, în special subsidiare ale companiilor străine care au plecat din Rusia, după sancţiunile internaţionale adoptate împotriva Moscovei, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Parchetul General al Rusiei a intentat un proces în care a solicitat naţionalizarea aeroportului Domodedovo, prin anularea tranzacţiilor efectuate în 2016, când DME Holding a achiziţionat Grupul Domodedovo, compania care controlează aeroportul.

Activele Grupului Domodedovo fuseseră confiscate, precum şi acţiunile altor entităţi juridice ruseşti deţinute de beneficiarii grupului, Dmitri Kamenshiku şi Valery Kogan.


Potrivit unei surse citate de Ria Novosti, un tribunal regional de arbitraj din Moscova a aprobat o cerere venită de la Parchetul general al Rusiei, la o şedinţă de judecată cu uşile închise.

Parchetul afirmă că plângerea sa vizează “apărarea intereselor naţionale, asigurarea securităţii statului şi încetarea controlului străin ilegal asupra unei companii strategice”.

Potrivit Ria Novosti, Parchetul a susţinut că doi dintre principalii acţionari ai companiei care deţine aeroportul Domodedovo, Dmitri Kamenshiku şi Valery Kogan, sunt “rezidenţi ai unor ţări străine”, respectiv din Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Israel.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Totodată, potrivit plângerii Parchetului, citată de media rusă RBC, cei doi oameni “urmăresc politicile agresive ale statelor occidentale care doresc să provoace o înfrângere strategică Federaţiei Ruse prin provocarea de pagube economiei sale”.

Aeroportul Domodedovo, unul din principalele aeroporturi din Moscova, alături de cele de la Sheremetyevo şi Vnukovo, a fost privatizat treptat începând din anii 1990, după prăbuşirea URSS. Amplasat la sud de Moscova, aeroportul Domodedovo a fost tranzitat în 2024 de peste 15 milioane de pasageri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Greșeala care îi trădează imediat pe turiști în Italia. Regula nescrisă pe care puțini o cunosc

Pentru mulți iubitori de cafea, ziua nu începe cu adevărat până când nu savurează prima doză de cofeină. Însă, atunci când pleci în vacanță,...

Dunărea a atins un nou minim istoric. Apele Române cer economisirea apei și restricționează irigațiile

Debitul Dunării a coborât duminică la 1.650 de metri cubi pe secundă, un nou minim istoric, comparabil cu nivelul înregistrat în 2005. Autoritățile spun...

Top cele mai puternice pașapoarte din lume

Puterea unui pașaport influențează libertatea de călătorie și accesul fără viză în numeroase destinații din întreaga lume. În clasamentele internaționale, unele state oferă cetățenilor...

Din ce se face, de fapt, berea fără alcool. Secretul din fabrici pe care puțini consumatori îl știu

Berea fără alcool a câștigat popularitate în ultimii ani, însă puțini consumatori cunosc procesul prin care este obținută. Deși ingredientele de bază sunt similare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.