StiripesurseSocialUn ucrainean a vrut să mituiască un polițist de frontieră

Un ucrainean a vrut să mituiască un polițist de frontieră

Publicat:

Un ucrainean, în vârstă de 46 de ani, a încercat să mituiască un polițist de frontieră la punctul de trecere Leușeni-Albița, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Bărbatul, pasager într-un autocar cu destinația Germania, i-ar fi oferit bani angajatului Poliției de Frontieră pentru a trece cu vederea faptul că a depășit termenul legal de ședere în țară.

Polițistul a refuzat mijloacele financiare și a denunțat cazul, care a fost documentat de autorități.

Citeşte şi: Noi percheziții în dosare de corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice – Stiripesurse.md

Reprezentanții IGPF reamintesc cetățenilor că orice tentativă de mituire este pasibilă de sancțiuni, iar implicarea în astfel de fapte nu face decât să agraveze situația.

În acest sens, Poliția de Frontieră îndeamnă oamenii să raporteze orice nereguli sau acte de corupție la Linia Anticorupție 1520.


„Ne continuăm eforturile pentru a asigura un climat sigur și legal la punctele de trecere și pentru a consolida încrederea cetățenilor în instituțiile statului”, conchid reprezentanții IGPF.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina a egalat durata Primului Război Mondial fără niciun deznodământ la orizont

Miercuri, conflictul din Ucraina a atins o bornă simbolică, ajungând la 1.567 de zile de la declanșarea invaziei ruse, exact aceeași durată pe care...

Netanyahu ignoră din nou avertismentele aliatului său Trump

În pofida solicitărilor repetate ale președintelui american de a acorda o șansă căii diplomatice, Israelul a lovit suburbia sudică a Beirutului, declanșând o ripostă...

Emisiunile de obligaţiuni guvernamentale au atins un nivel record, pe fondul creşterii cheltuielilor publice

Guvernele se împrumută într-un ritm record de pe pieţele de obligaţiuni sindicalizate, pe măsură ce cheltuielile publice cresc vertiginos, transmite Bloomberg, potrivit stiripesurse.ro. Datele analizate...

Kârgâzstanul iese de pe lista neagră aviatică a UE

Preşedinţia Kârgâzstanului a anunţat retragerea companiilor aeriene kârgâze de pe lista neagră a Uniunii Europene, o decizie ce deschide calea pentru legături directe spre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.