Un YouTuber riscă ani grei de închisoare după ce şi-a orchestrat propriul accident de avion

Publicat:

Un YouTuber, pilot de avion, care şi-a prăbuşit intenţionat aparatul de zbor la sol, scăpând în aer, înainte de a posta un videoclip pe internet, riscă până la 20 de ani de închisoare, au declarat joi autorităţile americane, potrivit AFP şi agerpres.

În filmuleţul vizualizat de aproape 3 milioane de ori, YouTuber-ul s-a filmat zburând deasupra Californiei în noiembrie 2021.


Citeşte şi: Regatul Unit se dotează cu prima sa linie de autobuze autonome – Black News

Trevor Jacob pare să aibă o problemă tehnică în timpul zborului şi sfârşeşte prin a se ejecta din avion – cu un selfie stick în mână – pentru a ateriza, cu paraşuta, în mijlocul naturii.

Aparatul de zbor se prăbuşeşte spectaculos în Los Padres National Forest – totul fiind filmat de camerele de luat vederi amplasate în avion.

Trevor Jacob se îndreaptă apoi spre epavă, unde descoperă că rezerva de apă pe care o avea la el a dispărut.

Spectatorii îl pot vedea cum avansează printre tufişuri, peste dealuri şi cum pare să se străduiască să se întoarcă la civilizaţie. El explică faptul că îi este sete şi că se simte pierdut.

Câteva săptămâni mai târziu, agenţii federale au demarat o anchetă privind circumstanţele accidentului. Lui Trevor Jacob i s-a ordonat să păstreze epava avionului.

YouTuberul a declarat că nu ştie unde s-a prăbuşit avionul, dar, potrivit unor documente judiciare, el şi un prieten au scos epava din pădure cu ajutorul unui elicopter la două săptămâni după eveniment.

El a tăiat apoi avionul în mici bucăţi, care au fost aruncate în pubele.

Trevor Jacob a recunoscut că a vrut să îngreuneze progresul anchetei scăpând de epavă şi că a realizat filmuleţul pentru a câştiga bani în cadrul unui parteneriat cu o companie.

Citeşte şi: Portugalia va interzice fumatul pe terase acoperite şi în proximitatea şcolilor – Black News

De asemenea, el a recunoscut că a minţit atunci când le-a dat anchetatorilor un raport conform căruia aparatul de zbor a întâmpinat o problemă tehnică, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie.

YouTuberul a pledat vinovat pentru distrugerea şi ascunderea de probe cu intenţia obstrucţionării unei anchete federale, o infracţiune pasibilă de o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Descoperirea unui nou hormon explică monogamia

Descoperirea unui nou hormon explică monogamia Şoarecele oldfield are un tip unic de celulă suprarenală, care produce hormonul 20⍺-OHP, necunoscut până acum la şoareci. Hormonul...

Goldman Sachs caută să extindă liniile de credit pentru capital privat

Goldman Sachs caută să extindă liniile de credit pentru capital privat Banca americană de investiții Goldman Sachs intră pe piața împrumuturilor pentru fondurile de capital...

ADN-ul lui Alain Delon solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate

ADN-ul lui Alain Delon solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate Fiica lui Ari Boulogne, a cărui paternitate Alain Delon nu a...

Mbappe a plătit o jumătate de milion de euro pe un portret al lui Pele

Mbappe a plătit o jumătate de milion de euro pe un portret al lui Pele Atacantul francez Kylian Mbappe a cumpărat, în cadrul unei licitaţii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.