StiripesurseExterneUNESCO plasează 34 de situri culturale din Liban sub 'protecţie consolidată...

UNESCO plasează 34 de situri culturale din Liban sub ‘protecţie consolidată provizorie’

Publicat:

UNESCO a anunţat luni că va plasa sub “protecţie consolidată provizorie” 34 de situri culturale din Liban ameninţate de bombardamentele israeliene şi că oferă asistenţă financiară de urgenţă pentru salvarea patrimoniului acestei ţări, informează AFP.

Siturile vizate “beneficiază de acum de un nivel mai înalt de imunitate împotriva atacurilor şi a utilizării lor în scopuri militare”, precizează comunicatul acestei organizaţii din cadrul ONU, care este dedicată ştiinţei, culturii şi educaţiei, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

“Nerespectarea acestor clauze ar constitui o încălcare gravă a Convenţiei de la Haga din 1954 (pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat – n.red.) şi ar deschide posibilitatea unor urmăriri penale”, potrivit UNESCO. Israelul îşi continuă bombardamentele din Liban, în cadrul războiului declanşat pe 23 septembrie împotriva mişcării islamiste şiite libaneze Hezbollah.

Printre bunurile listate se află mai ales siturile arheologice Baalbek şi Tir, înscrise în patrimoniul mondial şi “în proximitatea cărora lovituri aeriene au fost constatate recent”, potrivit UNESCO.


Alte situri şi monumente prezente în oraşe milenare sunt vizate, cum ar fi Saida, Anjar, Palatul Beiteddine şi Muzeul Naţional din Beirut.

Această decizie a fost luată după ce luni a avut loc o “sesiune extraordinară” a Comitetului pentru protejarea bunurilor culturale în caz de conflict armat, la cererea Libanului, la sediul UNESCO din Paris.

De asemenea, o petiţie a fost adresată către UNESCO de 300 de personalităţi din lumea culturii, inclusiv de arheologi şi profesori universitari, care i-au cerut duminică acestei instituţii să garanteze protejarea patrimoniului libanez.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Reacţionând la decizia anunţată de UNESCO, prim-ministrul libanez Najib Mikati a salutat într-un comunicat “o victorie a dreptăţii şi o palmă răsunătoare pentru inamicul israelian care îşi continuă atacurile distrugătoare împotriva Libanului”.

“UNESCO întreţine cu Libanul o cooperare profundă şi veche. Nu vom precupeţi niciun efort pentru a aduce expertiza şi asistenţa care sunt necesare pentru protejarea patrimoniului său excepţional”, a declarat directorul general al organizaţiei, Audrey Azoulay.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.