UNESCO retrage Biserica Naşterii Domnului din Betleem de pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol

Publicat:

Biserica Naşterii Domnului, construită în secolul al IV-lea pe locul în care, potrivit tradiţiei creştine, s-a născut Iisus Hristos, a fost retrasă marţi de UNESCO de pe lista Patrimoniului mondial în pericol, după lucrări de restaurare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Situată în centrul oraşului Betleem, în Cisiordania ocupată, biserica, precum şi traseul de pelerinaj, au fost incluse în Patrimonul Mondial UNESCO în 2012.


Citește și : Tusk anunţă că liderii UE au ajuns la un acord privind viitorii şefi ai instituţiilor europene

Este vorba despre primul sit palestinian înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în pofida opoziţiei Israelului şi a Statelor Unite.

Monumentul a fost înscris în acelaşi an pe lista patrimoniului mondial în pericol, datorită gradului său de deteriorare.

În anul următor, în cadrul unui acord istoric între Autoritatea Palestiniană şi cele trei Biserici (ortodoxă, catolică şi armeană) care administrează biserica, au început lucrările de restaurare.

Primul a fost reparat acoperişul, apoi mozaicurile, dezvăluite anul trecut, chiar înainte de Crăciun. Lucrările au fost supervizate de Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) şi finanţate de palestinieni, dar şi de donaţii ale unor guverne şi ale unor particulari.

“Pentru a-şi motiva decizia, Comitetul a apreciat calitatea lucrărilor efectuate la Biserica Naşterii Domnului, în special restaurarea acoperişului, a faţadelor, mozaicurilor şi a porţilor bisericii”, a afirmat UNESCO într-un comunicat.

În perioada 30 iunie – 10 iulie, Comitetul pentru patrimoniul mondial din cadrul UNESCO se reuneşte la Baku, în Azerbaidjan.

Citește și : Socialiştii europeni sunt ‘profund dezamăgiţi’ de propunerile pentru conducerea UE

Construită în secolul al IV-lea de împăratul roman Constantin, modificată de împăratul Iustinian în secolul al VI-lea, apoi extinsă în epoca cruciadelor, Biserica Naşterii Domnului este una dintre cele mai vechi şi sacre biserici ale creştinătăţii.

Miza nu este numai una istorică, religioasă şi turistică, ci şi una politică, în condiţiile în care oraşul Betleem, în care ajung peste două milioane de vizitatori pe an, este situat pe teritoriul autonom palestinian şi separat de Ierusalim printr-un zid.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.