StiripesurseExterneUngaria începe RELAXAREA restricţiilor

Ungaria începe RELAXAREA restricţiilor

Publicat:

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat vineri că noile măsuri de relaxare anunţate anterior vor intra în vigoare de sâmbătă, întrucât procentul persoanelor vaccinate anti-COVID-19 cu cel puţin o doză a trecut de 40%, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Dat fiind că joi seara numărul de vaccinări a ajuns la 3.911.000, pragul de 4 milioane va fi depăşit cu siguranţă în cursul zilei de vineri, dând cale liberă ca noile reguli să poată intra în vigoare de sâmbătă, a spus Orban, citat de MTI.

Citește și : ‘Igor Rusul’, condamnat în Spania la închisoare pe viaţă pentru triplu omor

Potrivit lui Orban, valul epidemic cel mai grav de până acum se află în scădere şi în ţară sosesc mari cantităţi de vaccinuri atât din surse occidentale, cât şi estice, astfel încât vor exista suficiente doze pentru vaccinarea tuturor celor care doresc.

‘Acum depinde oameni să primească vaccinul’, a subliniat şeful guvernului la postul public de radio.


‘Însă pandemia nu s-a încheiat încă şi trebuie să ne purtăm responsabil’, a avertizat el.

Citeşte şi: Evreii S-AU CĂLCAT în picioare la o sărbătoare din nordul Israelului (VIDEO)! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – Black News

Restaurantele vor putea servi în interior clienţi cu certificate de imunitate şi se vor redeschide hotelurile, teatrele, cinematografele, sălile de sport, piscinele, muzeele, bibliotecile şi grădinile zoologice, a precizat Orban, confirmând planurile anunţate anterior.

Restricţiile de circulaţie vor fi valabile doar de la miezul nopţii, iar restaurantele şi magazinele vor putea funcţiona până la ora 23.00.

Orban a precizat că Ungaria va începe vaccinarea adolescenţilor de 16-18 ani după data de 10 mai, odată cu încheierea examenelor de sfârşit de an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

S-a rupt lanţul de iubire între Trump şi Netanyahu: “Ești complet nebun! Toată lumea te detestă acum”

Președintele SUA a condamnat ferm incursiunea israeliană în Liban, după ce șeful statului israelian a amenințat că va ataca Beirutul dacă Hezbollah nu își...

Franţa îşi menţine sprijinul militar pentru România şi îşi adaptează postura în funcţie de ameninţări

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că securitatea României are "o importanţă extrem de mare" pentru Paris şi a reafirmat angajamentul militar francez pe...

Netanyahu bombardează Libanul și demolează afirmațiile lui Trump

În mai puțin de douăzeci și patru de ore, guvernul israelian a spulberat declarațiile Casei Albe privind un armistițiu în Liban, în special pentru...

Rusia sancţionează un puşti britanic după dezvăluirile ‘ingineriilor financiare’ ale lui Ilan Şor

Rusia a sancționat pentru prima dată un adolescent, după ce acesta a publicat o investigație despre o rețea financiară bazată pe criptomonede, în care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.