Ungaria lui Orban vrea construirea de noi relaţii bilaterale cu UK

Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban a pledat vineri pentru construirea de noi relaţii bilaterale cu Marea Britanie şi a deplâns pierderea unui aliat
în Uniunea Europeană, înaintea unei întâlniri cu omologul său britanic Boris Johnson. Întâlnirea de vineri de la Londra este una controversată având în vedere luările de poziţie antimigranţi ale premierului ungar, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

“Eram de acord în multe aspecte, ceea ce asigura un oarecare echilibru în UE”, a spus Orban în interviul său săptămânal la postul public de radio. “Suntem mai slabi fără ei. Dar acum întrebarea este care va fi locul lor în lume. Trebuie să construim o nouă cooperare bilaterală”, a afirmat premierul ungar.


Citeşte şi: ‘RECHINUL’ român din Mexic, Florian Tudor, a fost ARESTAT

Ministrul britanic pentru afaceri, Kwasi Kwarteng, a asigurat la rândul său vineri dimineaţa pe Sky News că nu împărtăşeşte vederile antimigranţi ale lui Viktor Orban, dar vizita acestuia contribuie la strângerea relaţiilor post-Brexit între Regatul Unit şi state membre ale UE.

“Trebuie să discutăm cu fel de fel de oameni, cu diverşi lideri din lume, ale căror valori nu le împărtăşim neapărat. Cred că vederile lui Viktor Orban cu privire la migranţi sunt lucruri pe care nu le susţin absolut deloc”, a declarat Kwarteng, ai cărui părinţi sunt originari din Ghana.

El a explicat însă că “trebuie să cooperăm cu UE şi în lumea post-Brexit este absolut corect şi rezonabil să construim relaţii bilaterale cu ţări din UE”.

Joi, un purtător de cuvânt al Downing Street a afirmat, similar, că o relaţie de “cooperare cu Ungaria este vitală pentru prosperitatea şi securitatea Regatului Unit” şi că întâlnirea de vineri reprezintă o ocazie de a “promova interesele britanice şi de a discuta probleme într-un context regional mai larg”.

Întrebat în legătură cu afirmaţiile lui Viktor Orban potrivit cărora Europa este ameninţată de o “invazie” musulmană, purtătorul de cuvânt a declarat că Londra nu ezită să abordeze problemele legate de drepturile omului, amintind că premierul britanic a “condamnat acele afirmaţii care răspândesc divizarea şi sunt false”.

Citeşte şi: Bashar al-Assad rămâne preşedintele Siriei pentru încă şapte ani

Boris Johnson însuşi şi-a atras un val de critici pentru o serie de afirmaţii cum a fost cea din 2018 în care a comparat femeile care poartă burka, vălul musulman, cu nişte “cutii de scrisori” sau chiar cu “spărgători de bănci”, aminteşte AFP. Iar un raport publicat marţi a conchis că Partidul Conservator al premierului britanic se confruntă cu probleme de islamofobie la nivel local şi individual.

Întrevederea de vineri dintre Boris Johnson şi Viktor Orban are loc în contextul în care Ungaria se pregăteşte să preia preşedinţia grupului de la Vişegrad, care reuneşte Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia, şi înaintea summitului G7 care începe pe 11 iunie la Cornwall, în sud-vestul Angliei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.