Ungaria: Mii de intelectuali protestează împotriva legii care interzice persoanelor fără adăpost să doarmă pe străzi

Publicat:

Peste şase mii de intelectuali, avocaţi şi sociologi din Ungaria şi-au unit vocile în trei iniţiative prin care protestează împotriva noii legi intrate în vigoare pe 15 octombrie care interzice persoanelor fără adăpost să doarmă pe străzi, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Într-o scrisoare deschisă publicată miercuri pe internet, circa 3.600 de artişti, scriitori, intelectuali şi sociologi califică respectiva lege drept ‘ruşinoasă’ şi ‘inacceptabilă într-o societate democratică’.


Citește și : Secret Service a interceptat un colet EXPLOZIV destinat Casei Albe

O petiţie împotriva legii a fost publicată marţi, cu semnăturile a peste 2.600 de avocaţi. ‘Legislatorii au creat o lege proastă. Tribunalele ar putea fi destul de curajoase şi să declare că a trăi pe străzi nu reprezintă un pericol pentru societate’, se arată în petiţie.

În virtutea noii legi poliţia poate să dispună persoanelor homeless care trăiesc pe străzi să se mute în adăposturi. Dacă o persoană fără adăpost refuză de trei ori într-o perioadă de 90 de zile să se conformeze acestei dispoziţii, atunci poliţia are dreptul să o reţină.

Guvernul ungar a subliniat că legea nu a fost adoptată împotriva persoanelor homeless, ci dimpotrivă, pentru a le ajuta, iar în acest scop s-au alocat circa nouă miliarde de forinţi (32,17 milioane de dolari) pentru îngrijirea persoanelor fără adăpost în bugetul pe 2018, plus o sumă suplimentară de 300 de milioane de forinţi pentru a extinde capacităţile adăposturilor.

Se estimează că peste 30.000 de persoane trăiesc pe străzi în Ungaria, în timp ce capacitatea centrelor destinate persoanelor fără adăpost este de puţin peste 12.000 de persoane.

Citește și : Mohammed bin Salman: Toţi criminalii responsabili de asasinarea jurnalistului Khashoggi vor fi aduşi în faţa justiţiei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.