Ungaria şi Polonia riscă EXCLUDEREA din planul de relansare economică al UE

Publicat:

Comisia Europeană intenţionează să excludă Ungaria şi Polonia din Planul Uniunii Europene de relansare economică post-pandemie, dacă nu se va ajunge la o soluţie de compromis la nivelul celor 27 de state membre cu ocazia summitului Consiliului European, programat săptămâna viitoare, afirmă surse UE, conform mediafax.

Oficiali europeni citaţi de agenţia DPA şi de site-ul T-online.de afirmă că Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, ar putea fi aprobat prin “Procedura cooperării consolidate”, care prevede că cel puțin nouă țări ale UE au dreptul de a institui o integrare sau cooperare avansată într-un domeniu din cadrul structurilor comunitare fără a fi implicate celelalte țări UE.


Citeşte şi: Un fost preşedinte francez A MURIT de coronavirus

În acest mod, Ungaria şi Polonia, care blochează aprobarea bugetului multianual european şi a Fondului de relansare economică, ar putea fi excluse din procesul decizional privind Planul de relansare post-pandemie.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis deja Parlamentului European că vrea “salvarea Fondului de relansare”. Ursula von der Leyen l-a anunţat pe preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, că va propune “procedura de cooperare consolidată în formatul de 25 de state membre”, conform unor funcţionari din cadrul PE citaţi de site-ul Politico.eu.

O altă variantă ar fi crearea Fondului UE de relansare economică post-pandemie în afara structurilor instituţionale europene, printr-un tratat interguvernamental.

Citeşte şi: Peste 1.000 de cercetători chinezi AU FUGIT din SUA! Echipa lui Biden a intrat deja sub lupa spionajului asiatic

“Nu avem încă o evaluare finală asupra soluţiilor”, a explicat un oficial din cadrul Comisiei Europene, subliniind că “scenariul central” rămâne ajungerea la un compromis cu Ungaria şi Polonia la summitul Consiliului European din 10-11 decembrie.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat Ungaria şi Polonia săptămâna trecută să renunţe la blocarea aprobării bugetului Uniunii Europene şi a Fondului de relansare, recomandându-le să conteste la Curtea de Justiţie a UE mecanismul privind statul de drept.

Ungaria şi Polonia, care au semnalat în mai multe rânduri că nu sunt de acord cu noul mecanism privind respectarea normelor statului de drept, au blocat o procedură necesară adoptării Bugetului multianual comunitar şi Planului european de relansare economică.

Preşedinţia germană a Consiliului UE tocmai a ajuns la un acord cu Parlamentul European privind bugetul comunitar pentru perioada 2021-2027. Dar, pentru a intra în vigoare, proiectul de buget multianual, în valoare de 1.074,3 miliarde de euro, şi Fondul de relansare de 750 de miliarde de euro trebuie aprobate formal de Parlamentul European şi de Consiliul UE. Votul în Consiliul UE este prin unanimitate, astfel că un singur stat membru poate bloca adoptarea deciziei.

Citește și: Germania prelungește restricțiile antiepidemice, dar acordă o ‘fereastră’ de Crăciun

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avertizat recent, într-o scrisoare trimisă liderilor Uniunii Europene, că va bloca aprobarea proiectului de buget multianual dacă va fi introdusă clauza privind respectarea normelor statului de drept. “Deşi Ungaria se simte obligată să coopereze, în contextul noilor evoluţii, este posibil să nu asigurăm unanimitatea care este necesară pentru aprobarea formală a proiectului bugetar decis în iulie”, a transmis Viktor Orban în scrisoare. Viktor Orban consideră că mecanismul privind respectarea statului de drept conţine “definiţii neclare privind încălcarea normelor”, astfel că “pot apărea abuzuri politice”.

Preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene a ajuns la un acord cu negociatorii Parlamentului European privind un mecanism de condiţionare a accesului la fonduri comunitare de respectarea normelor statului de drept, un sistem care ar putea funcţiona prin majoritate calificată. Acordul provizoriu a fost obţinut pe baza recomandărilor formulate la summitul Consiliului European desfăşurat în iulie şi trebuie aprobat formal de Consiliul UE şi de Parlamentul European. Conform unor oficiali UE citaţi de publicaţia germană Der Spiegel, Comisia Europeană va formula propunerile oficiale de sancţionare a unui stat care nu respectă normele statului de drept. Decizia de sancţionare va fi luată de Consiliul UE prin majoritate calificată: voturile a 15 state UE, reprezentând 65% din populaţia UE (o procedură numită şi regula “dublei majorităţi”).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: ‘Dușmanul nostru se află în altă parte’

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: 'Dușmanul nostru se află în altă parte' Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri că televiziunea rusă de...

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.