StiripesurseDiasporaUngaria va continua să ofere Ucrainei asistenţă financiară şi umanitară (Orban)

Ungaria va continua să ofere Ucrainei asistenţă financiară şi umanitară (Orban)

Publicat:

Ungaria va continua să ofere Ucrainei asistenţă financiară şi umanitară, a afirmat premierul Viktor Orban, după ce a participat, cu ocazia summitului Uniunii Europene, la o reuniune cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, liderul de la Budapesta subliniind că singura soluţie sunt negocierile, informează mediafax.

Premierul ungar, Viktor Orban, a avut joi după-amiază o întâlnire, alături de liderii altor ţări, cu preşedintele Volodimir Zelenski. Bertalan Havasi, purtătorul de cuvânt al premierului Ungariei, a declarat că la reuniunea de la Bruxelles au participat, în afară de Viktor Orban şi Volodimir Zelenski, liderii din Austria, Croaţia, Bulgaria, Slovenia, Republica Cipru şi Grecia, ţări care în general manifestă reticenţă faţă de impunerea unor sancţiuni foarte dure împotriva Rusiei.

Citește și : Sportivii ucraineni acuză CIO că sunt ‘de partea greşită a istoriei’

Viktor Orban a declarat că Ungaria va continua să furnizeze Ucrainei asistenţă umanitară şi financiară. “Nu vom furniza armament. Ungaria este în continuare de partea păcii”, a afirmat Viktor Orban, subliniind că vieţile pot fi salvate doar printr-un armistiţiu şi prin negocieri de pace, potrivit agenţiei de presă MTI.

“Noi am permis venirea a peste un milion de refugiaţi din Ucraina. Din ceea ce a spus preşedintele Ucrainei, este clar că războiul se va prelungi. Nu putem miza pe faptul că se va încheia curând”, a observat Viktor Orban, subliniind însă că interesul Ungariei este o pace durabilă.


Zoltan Kovacs, secretarul de stat ungar pentru Comunicare şi Relaţii Internaţionale, a declarat că premierul Viktor Orban i-a transmis lui Volodimir Zelenski că susţine instituirea “imediată” a unui armistiţiu, pentru a evita noi victime ale conflictului militar. “Ungaria este în tabăra păcii”, a afirmat Zoltan Kovacs, subliniind, într-un mesaj postat pe Twitter, că Guvernul de la Budapesta va continua să furnizeze asistenţă umanitară.

Citește și : Contradicția din discursul lui Biden despre Starea Națiunii (editorial)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.