StiripesurseȘtirile zileiUNICEF: Numărul atacurilor împotriva copiilor în țările în conflict aproape s-a...

UNICEF: Numărul atacurilor împotriva copiilor în țările în conflict aproape s-a triplat în ultimii 10 ani

Publicat:

Numărul atacurilor împotriva copiilor în ţările aflate în conflict a crescut de aproape trei ori în ultimul deceniu, atrage atenţia UNICEF într-un comunicat emis luni, preluat de dpa, potrivit agerpres.

Agenţia ONU a constatat peste 170.000 de încălcări grave ale drepturilor copilului în situaţii de conflict începând din 2010, ceea ce înseamnă o medie de peste 45 de cazuri în ultimii zece ani.

Citește și : Zboruri anulate în cea mai aglomerată zi pe aeroportul din Lisabona

Faptele incriminate includ ucideri, mutilări, violenţe sexuale, răpiri, refuzarea accesului la ajutor umanitar, recrutări, atacuri asupra unor şcoli şi spitale.

În 2018, UNICEF a consemnat peste 24.000 de încălcări grave împotriva copiilor, de aproape trei ori mai multe decât în anul 2010.


În aproape jumătate dintre aceste cazuri, copii au fost ucişi sau mutilaţi de lovituri aeriene sau arme explozive precum mine sau mortiere.

UNICEF mai observă că numărul ţărilor afectate de războaie este cel mai ridicat din ultimele trei decenii.

‘Conflictele din lume durează mai mult, provocând mai multă vărsare de sânge şi luând mai multe vieţi tinere’, a subliniat directoarea executivă a UNICEF, Henrietta Fore.

Citește și: ATAC armat într-o biserică din Texas: Cel puțin doi oameni au murit!

‘Atacurile împotriva copiilor continuă fără încetare întrucât părţile în conflict ignoră una din regulile de bază ale războiului: protejarea copiilor’, a adăugat ea, notând că multe alte acte de violenţă împotriva copiilor rămâne neraportate.

Copiii din Siria, Yemen şi Afganistan au fost în mod special expuşi acestui risc în 2019, mai arată UNICEF.

Agenţia ONU a lansat un apel părţilor în război din diferite zone ale lumii să înceteze încălcările drepturilor copilului şi atacurile împotriva infrastructurii civile.

Citeşte şi:  Miniştrii de externe rus şi iranian discută despre acordul internaţional privind programul nuclear al Teheranului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Comisia Europeană va elabora un plan pentru invocarea clauzei de asistență reciprocă

Comisia Europeană urmează să elaboreze un plan care să stabilească modul în care UE ar trebui să reacționeze în cazul în care un stat...

Veteranii muncii vor putea beneficia de bilete la tratament sanatorial

Toți veteranii muncii vor putea beneficia de bilete la tratament sanatorial. Parlamentul a aprobat reglementarea în lectura a doua.Inițiativa legislativă a fost elaborată de...

Termenul pentru privatizarea locuințelor a fost extins până în 2029

Persoanele care locuiesc în case sau apartamente primite de la stat vor avea încă trei ani la dispoziție pentru a le privatiza. Termenul-limită a...

România primește undă verde pentru finanțare de 16,6 miliarde € prin SAFE

Comisia Europeană a transmis România contractul-cadru pentru finanțarea prin programul SAFE, în valoare de aproximativ 16,6 miliarde de euro, marcând aprobarea oficială a planului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.