Uniunea Europeană ÎL AMENINŢĂ pe Donald Trump

Publicat:

Uniunea Europeană ‘este pregătită să reacţioneze rapid şi în mod adecvat în cazul în care exporturile sale vor fi afectate de măsuri restrictive din partea Statelor Unite’, a indicat luni Comisia Europeană, potrivit AFP, transmite agerpres.

Purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas, a reacţionat, în conferinţa de presă cotidiană susţinută la Bruxelles, la criticile preşedintelui american Donald Trump care a acuzat Uniunea Europeană că tratează ‘foarte injust’ Statele Unite în relaţiile comerciale.


Citeşte şi: ‘Geniul stabil’ de la Casa Albă spune ce face în pat

‘Politica comercială (…) nu este un joc cu câştigători şi cu perdanţi. Noi, aici, în UE, credem că schimburile comerciale pot şi trebuie să fie benefice tuturor’, a declarat Schinas.

‘Credem, de asemenea, că relaţiile comerciale trebuie să fie deschise, corecte şi bazate pe reguli’, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Într-un interviu difuzat duminică seara la televiziunea britanică ITV, preşedintele american a ameninţat voalat Uniunea Europeană cu represalii din cauza tratamentului ‘foarte injust’ pe care aceasta l-ar aplica Statelor Unite.

Citeşte şi: Poliţia indoneziană a arestat mai mulţi travestiţi şi i-a obigat să se îmbrace în haine bărbăteşti

‘Cred că aceasta va sfârşi în mod clar în detrimentul său’, a atenţionat Trump.

Preşedintele american a subliniat dificultatea pentru SUA de a-şi exporta produsele în Uniunea Europeană, în timp ce “ei îşi trimit produsele la noi fără taxe sau cu taxe foarte mici” în SUA, o situaţie pe care a descris-o ca ‘foarte injustă’. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.