StiripesurseȘtirile zileiUniunea Europeană cere încetarea războiului din Etiopia

Uniunea Europeană cere încetarea războiului din Etiopia

Publicat:

Confruntările dintre armata etiopiană şi forţele rebele din Tigray, Etiopia, destabilizează în mod grav regiunea est-africană, a subliniat marţi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a cerut încetarea ostilităţilor, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Sute de persoane au fost ucise şi peste 41.000 de oameni s-au refugiat în Sudan în luptele începute la 4 noiembrie în Etiopia.

Citește și: Joe Biden anunță revenirea Americii în poziția în care să conducă lumea

”Mi-am exprimat îngrijorarea profundă cu privire la sporirea violenţelor etnice, la numeroasele victime şi la încălcările drepturilor omului şi ale dreptului umanitar internaţional”, a declarat Borrell.

Etiopia a descris situaţia actuală drept o problemă internă de aplicare a legii, poziţie reafirmată miercuri de premierul etiopian Abiy Ahmed. ”Respingem orice interferenţă în afacerile noastre interne”, a spus el.


Şeful guvernului etiopian le-a acordat duminică seara un termen de 72 de ore forţelor rebele din regiunea Tigray pentru a se preda, în caz contrar urmând să fie lansată o ofensivă asupra capitalei regionale Mekelle.

Conflictul din Tigray a izbucnit la 4 noiembrie după ce premierul Abiy Ahmed le-a ordonat soldaţilor din regiunea nordică să reprime o revoltă a Frontului de eliberare populară din Tigray (TPLF).

TPLF, desemnat grupare rebelă, este şi formaţiunea politică aflată la conducerea regiunii.

Citește și: Trei miniștri libanezi ar putea fi judecați pentru catastrofa din Beirut

Abiy Ahmed a acuzat TPLF de trădare pentru că a atacat trupele federale, în schimb liderul grupării afirmă că ofensiva guvernamentală constituie represalii împotriva regiunii, după organizarea de alegeri locale în septembrie. Guvernul federal a amânat alegerile din cauza pandemiei de COVID-19, dar Tigray a mers înainte pe cont propriu şi a organizat un scrutin câştigat clar de TPLF.

TPLF a dominat multă vreme politica Etiopiei, însă după instalarea sa în funcţie, în 2018, reformistul Abiy Ahmed s-a aflat în conflict cu elitele din Tigray, înlăturând reprezentanţii Frontului din instituţiile guvernamentale şi publice. În 2019, premierul Etiopiei a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru reglementarea conflictului cu Eritreea învecinată, printr-un acord fragil de pace care acum pare în pericol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.