StiripesurseȘtirile zileiUniunea Europeană salută acordul de încetare a focului în Libia

Uniunea Europeană salută acordul de încetare a focului în Libia

Publicat:

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat luni o încetare a focului în Libia la iniţiativa Turciei şi a Rusiei, dar a avertizat că Naţiunile Unite trebuie să conducă procesul de reconstrucţie în ţara africană, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Da, o încetare a focului este primul pas în direcţia corectă, dar este nevoie de un proces de consolidare, de reconstrucţie şi de un guvern al solidarităţii. Este cale lungă de parcurs. Acesta trebuie să fie un proces condus de ONU. Este de o importanţă majoră”, a declarat Von der Leyen după o întrevedere cu premierul luxemburghez Xavier Bettel.

Citeşte şi: Evo Morales vrea să-şi facă miliţii armate în Bolivia

O încetare a focului la iniţiativa Turciei şi Rusiei a intrat deja în vigoare duminică în Libia, după nouă luni de lupte violente la porţile capitalei Tripoli, pe fondul temerilor privind o internaţionalizare tot mai mare a conflictului.

Mareşalul Khalifa Haftar, care încearcă din aprilie 2019 fără succes să cucerească Tripoli, a anunţat că forţele sale vor respecta încetarea focului, cu puţin timp înainte de intrarea în vigoare, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică. Rivalul său Fayez al-Sarraj a anunţat apoi o încetare a ostilităţilor.


Citeşte şi: Vulcanul La Cumbre din Galapagos a intrat în erupţie

Şeful guvernului libian de uniune naţională recunoscut de ONU, Fayez al-Sarraj, şi rivalul său, mareşalul Khalifa Haftar, vor semna luni, la Moscova, un acord de încetare a focului.

Semnarea acestui acord va deschide calea pentru relansarea procesului politic, a declarat preşedintele Consiliului de Stat (echivalentul Senatului), cu sediul la Tripoli, Khaled al-Meshri, la televiziunea Libya al-Ahrar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate, însă procesul rămâne unul complicat din punct de vedere legislativ. Declarația a fost făcută de vicepreședinta...

VIDEO Până unde va ajunge Autostrada A8 în R. Moldova?

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că autoritățile române au făcut un nou pas în dezvoltarea conexiunilor rutiere cu Republica Moldova,...

Militarul care și-a împușcat camaradul riscă să fie dat afară din Armată

Militarul prin contract care și-a rănit un coleg în timpul unor activități de instruire desfășurate la Centrul de Instruire al Brigăzii de Infanterie Motorizată...

Caricaturist rus, cunoscut pentru critica față de regimul lui Putin, împușcat mortal în Polonia

Artistul rus cunoscut pentru caricaturile sale anti-putiniste, Semion Skrepețki, a fost împușcat mortal în orașul polonez Biała Podlaska. Informația a fost relatată de Polsat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.