Universitatea Cambridge va restitui Nigeriei o statuie furată în perioada colonială

Publicat:

Unul dintre colegiile din cadrul prestigioasei Universităţi Cambridge din Marea Britanie va restitui Nigeriei statuia unui cocoş din bronz, furată în perioada colonială, în urma unei anchete realizate de studenţi şi profesori de la această instituţie de învăţământ superior, informează AFP joi, scrie agerpres.

“Nu există niciun dubiu că statuia a fost furată în timpul unei expediţii punitive la Curtea din Benin, în 1897, şi donată Colegiului în 1905 de tatăl unuia dintre studenţi”, au dezvăluit reprezentanţii Colegiului Jesus într-un comunicat.


Citește și : Macron îşi asumă total afirmaţia despre ‘moartea cerebrală’ a NATO

Instituţia a luat această decizie după o anchetă realizată de un grup de lucru ce a reunit studenţi şi profesori, care au analizat trecutul colonial al universităţii britanice.

Acest grup de lucru lucrează în paralel cu o anchetă oficială demarată în aprilie şi realizată de doi cercetători, care doresc să afle dacă Universitatea Cambridge a beneficiat financiar de pe urma sclaviei sau dacă a promovat sclavia, pentru ca instituţia britanică “să îşi recunoască rolul jucat în acea fază sumbră a istoriei umane”.

Expusă şi apoi retrasă în 2016, statuia din bronz a făcut obiectul a trei ani de discuţii, purtate pentru a se stabili cui ar trebui să îi fie restituit această comoară regală ancestrală, în condiţiile în care regatul Benin, ce acoperea o parte a teritoriului actual al Nigeriei, nu mai există după invazia britanică.

Cocoşul din bronz va fi predat actualului Oba (lider tradiţional) de la Curtea din Benin, un urmaş al dinastiei regale, care continuă să exercite în prezent o putere simbolică în Benin City, oraş din Nigeria. Reprezentanţii Colegiului Jesus nu au putut deocamdată să precizeze modalitatea în care va fi efectuată această retrocedare.

De altfel, instituţia a recunoscut că influenţa ei se datorează “incontestabil” sprijinului oferit de un binefăcător controversat din secolul al XVII-lea, Tobias Rustat, ale cărui implicări în activităţi legate de sclavie “nu mai fac obiectul unor dubii”. Colegiul britanic a promis că “va recunoaşte şi va contextualiza” acea moştenire culturală.

“Aceste decizii nu au fost luate pentru a şterge istoria”, a declarat Sonita Alleyne, prima persoană de culoare care conduce Jesus College, salutând activitatea “conştiincioasă şi meticuloasă” desfăşurată de grupul de lucru.

Citește și : Traficanţii din Cehia introduc droguri în Germania ascunzându-le în extinctoare

De câţiva ani, cele mai prestigioase universităţi britanice au început să îşi pună întrebări legate de trecutul lor colonial. În 2016, la Oxford, studenţii au protestat şi au cerut ca statuia unui colonizator şi partizan al dominaţiei rasei albe, Cecil Rhodes, să fie “demontată”. În cele din urmă, universitatea a decis să păstreze statuia.

Ancheta oficială lansată de Universitatea Cambridge ar urma să facă publice primele sale rezultate în 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.