Universitatea de Stat din Bălți împlineşte 78 de ani

Publicat:

Universitatea de Stat din Bălți împlineşte 78 de ani

La 78 de ani de la înfiinţare, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din municipiul Bălți și-a trecut în revistă reuşitele din domeniul academic naţional şi internaţional. Cu această ocazie, profesorii și studenții instituției de învățământ superior au organizat un concert aniversar unde au participat mai mulți tineri talentați. Evenimentul a avut invitați de onoare din Chișinău, dar și din România.

În toți anii de activitate, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a instruit zeci de mii de specialiști din diferite domenii, transmite tvrmoldova.md. 


Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

Instituția de învățământ superior are patru facultăți și este singura de acest fel din nordul Republicii Moldova. De-a lungul anilor, a încheiat o serie de parteneriate şi colaborări cu instituții similare de peste hotare, oferind astfel studenţilor oportunități de mobilitate academică.

„Îmi este foarte plăcut să activez în această instituție. Aici am învățat, iar din anul doi de studii am început deja să lucrez. Vin în fiecare zi cu plăcere. Am studenți nemaipomeniți cu care mă mândresc și, evident, un colectiv minunat”, susține Ana Glebova, profesor, USARB.

În cadrul evenimentului au participat și invitați speciali din România.

Universitatea de Stat din Bălți împlineşte 78 de ani

„M-am bucurat foarte mult să fim invitați aici, o delegație a Facultății de Drept a Universității din București, să repunem bazele unei colaborări între Facultatea de Drept a Universității din București și a Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității „Alecu Russo” din Bălți”, a declarat Flavius Baias, profesor, Facultatea de Drept din cadrul Universității din București.

Universitatea din Bălți a fost fondată în anul 1945 şi, după 14 ani, a primit numele poetului Alecu Russo.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Krasnoselski: Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru

Krasnoselski: Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru, dar Moldova în mod...

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor...

Experți internaționali vor evalua activitatea Serviciului Veterinar

Experți internaționali vor evalua activitatea Serviciului Veterinar În perioada 15-26 iulie 2024, Serviciul Veterinar al Republicii Moldova va fi supus unei evaluări de către...

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură Comuniștii și socialiștii solicită instituirea unei comisii parlamentare speciale pentru identificarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.