StiripesurseSocialUniversitățile din Moldova, promovate în India. Perciun: „Fiecare student internațional contribuie cu...

Universitățile din Moldova, promovate în India. Perciun: „Fiecare student internațional contribuie cu €10 mii anual la economia noastră”

Publicat:

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că săptămâna aceasta se află în India, alături de reprezentanți ai patru universități din Moldova, pentru a promova oportunitățile de studii în țara noastră. În acest sens, delegația Republicii Moldova participă la World Education Forum 2024, organizat la New Delhi. Potrivit lui Perciun, fiecare student internațional care alege să studieze în Republica Moldova contribuie cu aproximativ 10 000 de euro anual la economia țării noastre. Potrivit datelor Ministerului Educației, în prezent, în Moldova învață peste 5 200 de studenți străini, scrie newsmaker.md.

Perciun a declarat că, săptămâna aceasta, împreună cu reprezentanții a patru universități din Moldova se află în India.

Împreună cu colegii de la Universitatea Tehnica a Moldovei, Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă, Universitatea de Stat din Moldova și ASEM, promovăm oportunitățile de studii în Republica Moldova pentru studenții indieni. Participăm la World Education Forum 2024, organizat în New Delhi, pentru a evidenția oferta noastră educațională și a atrage noi parteneriate internaționale. În cadrul acestei vizite, ne propunem să creștem vizibilitatea Republicii Moldova în India, să consolidăm relațiile cu oficialii indieni și companiile de recrutare și să accelerăm acreditarea specializării de medicină veterinară de către autoritățile din New Delhi. (…) Primii 30 de studenți la medicina veterinară au ajuns deja în Moldova, așteptăm următorul grup, la toate specialitățile, în februarie”, a scris Perciun pe o rețea de socializare.

Citește și: Malaria face ravagii într-un oraș nigerian faimos pentru neîncrederea în vaccinuri

Ministrul a mai spus că „fiecare student internațional care alege să studieze în Moldova contribuie cu aproximativ 10.000 EUR anual la economia noastră, prin taxe de studii, cazare, alimentație și alte servicii”.


Aceste resurse susțin crearea de locuri de muncă și investiții în universități, îmbunătățind condițiile pentru toți studenții. În anii următori, vom investi semnificativ în creșterea competitivității universităților noastre pe plan internațional: programe în limbi străine, formarea cadrelor didactice, modernizarea infrastructurii și dezvoltarea capacităților administrative”, a declarat Perciun.

Universitățile din Moldova, promovate în India. Perciun: „Fiecare student internațional contribuie cu €10 mii anual la economia noastră”

Dan Perciun / Facebook

Universitățile din Moldova, promovate în India. Perciun: „Fiecare student internațional contribuie cu €10 mii anual la economia noastră”

Dan Perciun / Facebook

Universitățile din Moldova, promovate în India. Perciun: „Fiecare student internațional contribuie cu €10 mii anual la economia noastră”

Dan Perciun / Facebook

Universitățile din Moldova, promovate în India. Perciun: „Fiecare student internațional contribuie cu €10 mii anual la economia noastră”

Dan Perciun / Facebook

Pe 21 noiembrie 2024, Ministerul Educației raporta că peste 5 200 de studenți străini învață la cele 5 instituții de învățământ superior din Republica Moldova care oferă programe academice cu studiere în limba engleză și franceză: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la începutul anului academic 2023/2024, în Republica Moldova învățau peste 5 000 de studenți străini. Dintre aceștia, 51,7% erau din România, 10,3% din Israel, 21,1% din India și 7,5% din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.