StiripesurseExterneUnspreze persoane condamnate cu privire la 'terorism', executate prin spânzurare în...

Unspreze persoane condamnate cu privire la ‘terorism’, executate prin spânzurare în sudul Irakului

Publicat:

Unspreze persoane condamnate cu privire la ‘terorism‘, executate prin spânzurare în sudul Irakului

Unsprezece persoane au fost executate prin spânzurare luni într-o închisoare, în sudul Irakului, cu privire la fapte de ”terorism”, anunţă o sursă din domeniul securităţii şi sănătăţii din provincia Dhi Qar, relatează AFP.

Un oficial în domenioul securităţii declară AFP sub protecţia anonimatului că au avit loc ”11 execuţii în Închisoarea Al-Hoot à Nasiriyah”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Toate persoanele executate ”au fost condamnate (la moarte) în baza Articolului 4 al legii antiteroriste”, precizează această sursă.

 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului

O companie a inventat o dronă care identifică țânțarii și îi elimină în timpul zborului. Țânțarii sunt identificați după zgomotul făcut de insecte în...

Piese inedite ale lui David Bowie, înregistrate în 1965, vor fi lansate în premieră

O serie de înregistrări inedite realizate de David Bowie în 1965, pe vremea când cânta sub numele Davy Jones, vor fi lansate oficial pe...

Topul celor mai bune orașe din lume pentru locuit. Copenhaga urcă pe primul loc în 2026

Copenhaga este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026, potrivit clasamentului anual realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), care evaluează 173...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.