Unul dintre cei mai căutaţi fugari din Italia, arestat în satul său natal din Sardinia

Publicat:

Un condamnat cunoscut pentru evadările sale spectaculoase şi inclus printre cei mai periculoşi opt infractori fugari din Italia a fost arestat în satul său natal din Sardinia, a anunţat Ministerul de Interne italian, potrivit AFP, scrie agerpres.  

Acest bărbat în vârstă de 79 de ani trebuie să ispăşească o pedeapsă de 24 de ani de închisoare pentru trafic de droguri internaţional, conform media locale.


Citește și : Rusia vrea negocieri de securitate rapide şi o nouă convorbire între Putin şi Biden

Poliţia l-a arestat într-o casă dintr-un sat de munte din Sardinia, Desulo, locul unde a crescut ca cel mai mic dintr-o familie cu 11 copii al căror tată era cioban. El nu îşi mai respecta controlul judiciar de anul trecut.

Cu peste 40 de ani petrecuţi în închisoare pentru tentativă de crimă şi răpiri, el a ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce a sărit dintr-un tren în timpul unui transfer sau după ce s-a deghizat în preot cu o altă ocazie, conform media. În 1970, tot conform media, a participat la un meci de fotbal al echipei sale favorite, Cagliari, îmbrăcat în femeie.

Ulterior, Graziano Mesina, cu statutul de “pocăit”, a jucat un rol-cheie în eliberarea unui copil răpit, Farouk Kassam, determinându-l pe preşedintele italian de atunci să îl graţieze.

El a lucrat o perioadă ca ghid turistic, însă în 2013 a fost din nou arestat pentru că a creat o reţea internaţională de traficanţi de droguri, ceea ce a dus la revocarea graţierii sale.

Citește și : NATO respinge solicitarea Rusiei de a renunţa la aderarea Ucrainei

Avocaţii săi au afirmat pentru agenţia italiană de presă ANSA că el a trecut printr-un an dificil ca fugar, în timpul căruia surorile sale au murit de COVID-19.

Întrebat de ce a evadat anul trecut, el a declarat: “Am petrecut deja prea mult timp în închisoare, peste 45 de ani, iar gândul de a mă întoarce acolo pentru a muri m-a speriat”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.