StiripesurseȘtirile zileiUPDATE: Bilanț CATASTROFAL provizoriu al cutremurului din Mexic

UPDATE: Bilanț CATASTROFAL provizoriu al cutremurului din Mexic

Publicat:

UPDATE: Cel puțin 224 de persoane și-au pierdut viața în violentul seism care s-a produs marți în centrul Mexicului, printre victime aflându-se și 21 de copii după prăbușirea unei școli din capitală, potrivit informațiilor guvernamentale, preluate de AFP.

”Aproximativ 117 persoane și-au pierdut viața în Ciudad de Mexico, 39 în Puebla, 55 în Morelos, 12 în Mexico și una în Guerrero, a declarat pentru postul de televiziune Televisa secretarul de stat în Ministerul de Interne, Miguel Angel Osorio.

Un cutremur puternic a fost resimţit marţi în jurul amiezii în Mexic, transmit agenţiile internaţionale de presă. Bilanţul provizoriu al catastrofei naturale este de 119 morţi. 

Estimarea iniţială a magnitudinii seismului, făcută de US Geological Survey (USGS, serviciul american de monitorizare geologică) a fost de 7,4, valoare revizuită ulterior la 7,1 atât de USGS, cât şi de institutul seismologic mexican. Epicentrul a fost la opt km la sud-est de Atecingo, în statul Puebla din centrul Mexicului. Mişcarea tectonică s-a produs la o adâncime de 51 de kilometri.

Cel mai grav bilanţ provizoriu se înregistra marţi seara în statul Morelos, imediat la sud de capitală: cel puţin 54 de morţi. În statul Puebla s-au confirmat 26 de decese, în Mexico 8, iar în capitală 15.


Preşedintele Enrique Pena Nieto a convocat consiliul naţional de criză şi a survolat cu elicopterul zonele afectate. El a anunţat că s-au prăbuşit 27 de clădiri în Ciudad de Mexico, unde mii de oameni au ieşit pe străzi şi 3,8 milioane din cei 20 de milioane de locuitori au rămas fără curent potrivit companiei naţionale de electricitate.

Cutremurul de marţi a avut loc la câteva ore după ce în capitala mexicană s-a desfăşurat un exerciţiu de pregătire pentru seisme. În urmă cu exact 32 de ani, pe 19 septembrie 1985, Mexicul a fost lovit de un seism cu magnitudinea 8, soldat cu peste 5000 de morţi, chiar 10.000 după unele estimări. Luna aceasta, 98 de oameni au murit în urma unui cutremur de magnitudine 8,1, cu epicentrul în Pacific, la aproximativ 1000 de kilometri sud-est de Ciudad de Mexico.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

Vasile Tofan: ‘Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate va fi alocat conform angajamentelor asumate’

Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate – 3000 de lei pentru fiecare locuitor – va fi alocat conform angajamentelor asumate și calendarului stabilit. Reforma administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.