StiripesurseȘtirile zileiUraganul Delta îşi pierde din putere, dar tot reprezintă un pericol...

Uraganul Delta îşi pierde din putere, dar tot reprezintă un pericol pentru ţărmul Mexicului

Publicat:

Uraganul Delta, care urmează să lovească Mexicul în câteva ore, a fost retrogradat la categoria 3 pe scara Saffir-Simpson, care include cinci niveluri de intensitate, dar rămâne la fel de “periculos”, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Miami, la ora 06:00 GMT, uraganul Delta era însoţit de vânturi de 195 km/oră şi se afla la 120 de kilometri sud-est de insula mexicană Cozumel, pe coasta estică a ţării.

Citeşte şi: Guvernul minoritar al lui Trudeau supravieţuieşte unui vot din parlamentul canadian

Uraganul, care se deplasează cu 26 km/oră, este aşteptat să atingă uscatul miercuri dimineaţă, ajungând într-o parte a insulei Cozumel înainte de a se îndrepta spre continent, între staţiunile Cancun şi Playa del Carmen, cele mai importante destinaţii turistice din Mexic.


Circa 41.000 de turişti aflaţi în statul Quintana Roo din sudul Mexicului au fost evacuaţi rapid pe măsură ce uraganul se apropia, potrivit unui mesaj televizat al guvernatorului acestui stat, Carlos Joaquin.

Roberto Cintron, preşedintele Asociaţiei Hoteliere din Cancun, Puerto Morelos şi Isla Mujeres, a declarat pentru AFP că din cei 41.000 de turişti evacuaţi din aceste staţiuni, 85% sunt mexicani, iar restul sunt străini, în principal americani.

În Cancun, au fost înfiinţate peste 160 de adăposturi.

“Funcţionăm la 35% din capacitate…Pentru a preveni răspândirea COVID-19, s-au luat aceleaşi măsuri în adăposturi şi în hoteluri”, a adăugat Cintron.

Autorităţile din statul Quintana Roo, unde se află staţiunea Cancun, au declarat că activităţile neesenţiale din regiune au fost suspendate.

Citește și : Navalnîi îl critică dur pe Gerhard Schroeder: ‘Apără criminalii şi ia bani de la Putin!’

De asemenea, guvernatorul statului, Carlos Joaquin Gonzalez, a decretat închiderea aeroporturilor din Cancun şi Cozumel.

Această situaţie reprezintă o nouă lovitură pentru Cancun şi împrejurimile sale, care au cunoscut deja o scădere dramatică a numărului de turişti din cauza pandemiei de COVID-19.

Turismul reprezintă peste 8% din PIB-ul Mexicului, a patra ţară din lume în clasamentul celor mai afectate state de noul coronavirus, cu 82.348 de decese şi circa 800.000 de cazuri confirmate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.