StiripesurseȘtirile zileiUraganul Eta ameninţă statele din nordul Americii Centrale, aflate în stare...

Uraganul Eta ameninţă statele din nordul Americii Centrale, aflate în stare de alertă

Publicat:

  Înaintarea uraganului Eta în Marea Caraibelor a condus luni la instituirea stării de alertă în Nicaragua, ţară ce urmează să lovită puternic de furtună în cursul nopţii de luni spre marţi, la fel ca şi Honduras şi El Salvador, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Furtuna ar putea lovi coasta nord-estică din Nicaragua cu forţa unui uragan de categoria a 4-a, a anunţat luni Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) cu sediul în Miami, Statele Unite.

Citește și : Afirmaţiile papei Francisc NU schimbă doctrina Bisericii Catolice

Ploile abundente provocate de uraganul Eta vor cauza viituri “catastrofice” şi alunecări de teren în America Centrală, a precizat NHC.

Jamaica, sudul Haiti, Insulele Cayman, El Salvador şi sudul Mexic ar putea fi de asemenea afectate.


Autorităţile din Nicaragua au intensificat măsurile de prevenţie în oraşele şi regiunile de pe coasta nord-estică a ţării, în timp ce uraganul Eta a crescut în intensitate până la categoria a 2-a (cu viteze ale vântului de până la 177 de kilometri la oră – n.a.), după cum a declarat directorul Institutului de Meteorologie din Nicaragua (Ineter), Marcio Baca.

Peste 80.000 de persoane locuiesc în cele mai ameninţate zone, potrivit guvernului regional. Locuitorii insulelor Miskitos, în largul coastei nordice caraibiene din Nicaragua, precum şi indigenii din zonele de coastă de lângă graniţa cu Honduras, au fost evacuaţi duminică.

Autorităţile au transportat în regiune 88 de tone de alimente, precum şi forţe din cadrul protecţiei civile.

Potrivit prognozelor, uraganul va lovi la primele ore ale zilei de marţi coasta de nord-est din Nicaragua, urmând să scadă din intensitate la apropierea de zonele muntoase. Rafale puternice de vânt semnalau deja luni dimineaţă apropierea uraganului de zonele de pe coasta nordică din Nicaragua, plasate în alertă galbenă.

Autorităţile se tem de inundaţii în regiunile costiere, cu valuri de peste doi metri, precum şi de pagube produse de vântul puternic. “Construcţiile pentru locuit sunt foarte uşoare” în aceasta regiune, a subliniat directorul serviciului de prevenire a dezastrelor, Guillermo Gonzalez.

Citește și : Grecia trece în LOCKDOWN şi suspendă zborurile în Salonic

Apropierea uraganului Eta a determinat, de asemenea, instituirea stării de alertă în ţările vecine, El Salvador şi Honduras.

Costa Rica se pregăteşte de asemenea de ploi abundente, care urmează să afecteze zona de influenţă a ciclonului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.