StiripesurseȘtirile zileiUraganul Irma scade în intensitate, dar rămâne extrem de periculos

Uraganul Irma scade în intensitate, dar rămâne extrem de periculos

Publicat:

Uraganul Irma, una dintre cele mai importante furtuni din Atlantic din ultimul secol, ce a făcut ravagii pe un şir de insule din Caraibe omorând 14 persoane, a fost retrogradat la categoria 4, însă rămâne extrem de periculos, a anunţat vineri Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, relatează agenţiile AFP, Reuters şi DPA, potrivit agerpres.

Cu vânturi de 250 km/h, uraganul se îndreaptă către statul american Florida, a indicat NHC în informarea emisă la ora 09:00 GMT.

Anterior, Irma fusese clasat la categoria 5, cea mai puternică pe scara intensităţii, potrivit Centrului American Naţional al Uraganelor (NHC), înregistrând o viteză a vântului de până la 300 km/h.

Irma se afla vineri dimineaţă la circa 795 km sud-est de Miami, Florida.

Furtuna se îndrepta către Bahamas, unde se prognozează că va produce valuri de 6 metri, apoi se va îndrepta către Cuba şi Florida, unde va ajunge duminică.


Citeşte şi: CATASTROFALA Irma a ucis 14 oameni în Caraibe şi se îndreaptă cu putere spre Florida – FOTO/VIDEO

Ciclonul de dimensiunile Franţei a distrus în ultime zile mai multe insule mici din nordul Caraibelor, printre acestea numărându-se Barbuda, Saint Martin şi Insulele Virgine. Furtuna a smuls copacii din rădăcini şi a făcut una cu pământul mai multe locuinţe şi spitale.

ONU estimează că până la 37 de milioane de persoane ar putea fi afectate de uraganul Irma pe traiectoria sa către Florida.

Joi, Irma a acoperit cu apă coasta nordică a Republicii Dominicane şi Haiti, iar rafalele puternice de vânt au lovit Insulele Turks şi Caicos.

Pe Insulele Virgine, patru persoane au murit, a anunţat un purtător de cuvânt guvernamental, iar un spital important a fost puternic avariat de vântul puternic. Joi a fost trimisă în zonă o navă amfibie de război americană şi elicoptere pentru a ajuta la evacuarea pacienţilor şi personalului din unitatea medicală.

Barbuda, unde de o persoană şi-a pierdut viaţa, a fost distrusă, a anunţat primul ministru Gaston Browne.

În teritoriile britanice din Anguilla o altă persoană a murit, iar spitalul şi aeroportul, dar şi liniile de comunicaţii au fost avariate, potrivit serviciilor de intervenţie de urgenţă.

Premierul francez Edouard Philippe a declarat că patru corpuri neînsufleţite au fost recuperate de pe micuţa insulă franco-olandeză Saint Martin, ”distrusă în procent de 95%” de uragan, după cum s-a exprimat Daniel Gibbs, preşedintele consiliului local.

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în Puerto Rico unde circa două treimi din populaţia a rămas fără curent electric.

În Barbados, un surfer şi-a pierdut viaţa tot ca urmare a efectelor uraganului Irma.

Autorităţile din mai multe regiuni din Caraibe au evacuat zeci de mii de locuitori şi turişti.

Vineri şi sâmbătă, un alt uragan, Jose, de categoria a 2-a, va trece la circa 300 km nord-est de Saint-Martin, iar un al treilea uragan, Katia, ameninţă coasta atlantică a Mexicului şi ar putea afecta peste un milion de persoane din Veracruz.

În Miami, sute de persoane au stat, joi, la cozi pentru a cumpăra apă îmbuteliată, iar şoferii au aglomerat străzile pentru a face plinul maşinilor în timpul pregătirilor înaintea sosirii uraganului în Florida. Fort Lauderdale s-a confruntat joi cu o criză de carburant pe fondul creşterii vânzărilor de cinci ori mai mari faţă de normal.

Uraganul Irma va fi “cu adevărat distrugător” când va ajunge pe coastele Floridei, a declarat joi Brock Long, şeful agenţiei americane pentru situaţii de urgenţă (FEMA), pentru postul CNN.

Preşedintele Donald Trump a scris pe Twitter “fiţi prudenţi, rămâneţi în siguranţă!”. El a adăugat: “Avem echipe de oameni talentaţi şi curajoşi la faţa locului care sunt gata să ajute”.

SUA au fost lovite de un uragan de categoria a 5 – cum este Irma – doar de trei ori din 1851, a afirmat Long, subliniind că majoritatea populaţiei expuse nu are experienţa unui fenomen atât de devastator.

Brock Long şi-a exprimat îngrijorarea ca nu cumva oamenii să nu urmeze ordinele de evacuare care au fost emise de autorităţile din Florida.

În afară de Florida, “întreaga parte de sud-est a SUA trebuie să se pună la adăpost şi să dea dovadă de atenţie”, în special în Georgia, Carolina de Nord şi Carolina de Sud, a subliniat el.

Uraganul s-a format la scurt timp după Harvey, care a produs 60 de morţi şi a cauzat pagube materiale estimate la cel puţin 180 de miliarde de dolari în statele americane Texas şi Louisiana, subliniază Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

Au economisit ani întregi pentru nuntă. Un singur mesaj le-a distrus toate planurile

Un cuplu care și-a planificat timp de trei ani nunta de vis în Tenerife a rămas fără aproape 15.000 de lire sterline cu mai...

Intrigi, scrisori de dragoste și leacuri: secrete medievale dezvăluite de inteligența artificială

Mesaje și documente istorice ascunse în spatele unor coduri de neînțeles pot fi găsite în biblioteci și arhive din întreaga lume. Inteligența artificială (IA)...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.