StiripesurseȘtirile zileiUraganul Pamela a atins uscatul în statul mexican Sinaloa

Uraganul Pamela a atins uscatul în statul mexican Sinaloa

Publicat:

Uraganul Pamela, de categoria 1 pe scara Saffir-Simpson, a atins miercuri uscatul în dreptul statului mexican Sinaloa, unde a provocat ploi însemnate cantitativ, relatează EFE, potrivit agerpres

“Miercuri dimineaţă, centrul uraganului Pamela a atins uscatul în apropiere de municipiul San Ignacio, în Sinaloa”, a postat pe Twitter Comisia Naţională a Apei (Conagua). În jurul orei locale 7:00 (12:00 GMT), uraganul se afla la 55 de km sud-est de Elota şi la 65 de km nord-vest de Mazatlán, ambele municipii aflate în statul Sinaloa (nord-vestul Mexicului).

Citește și : Jaroslaw Kaczynski RENUNŢĂ la postul de vicepremier al Poloniei

Uraganul Pamela se deplasează spre nor-est cu 22 de km/h însoţit de rafale de vânt de între 120 şi 150 de km/h. Ploile abundente provocate de uragan au condus la anularea mai multor zboruri şi la instituirea de măsuri preventive pentru turiştii şi locuitorii acestui oraş, potrivit autorităţilor locale.

Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite a avertizat asupra unei ameninţări “semnificative” de viituri şi alunecări de teren în timpul trecerii uraganului Pamela prin statele mexicane Sinalo, Durango şi Baja. Centrul Naţional pentru Uragane a avertizat, de asemenea, cu privire la riscul unor valuri “mari şi distructive” care ar putea să provoace inundaţii în zonele de coastă.


Citește și : PROTEJATA lui Putin din Crimeea a fost numită ambasadoarea Rusiei în Capul Verde

În statul mexican Sinaloa a fost decretată stare de alertă. Şaisprezece turişti americani ale căror zboruri fuseseră anulate au fost transferaţi la un adăpost, a declarat Eloy Ruiz, coordonatorul local pentru situaţii de urgenţă. Apeluri de evacuare au fost, de asemenea, adresate populaţiei din cel puţin 80 de cartiere cu risc.

Uraganul este aşteptat să slăbească în intensitate şi să redevină furtună tropicală, pe măsură ce îşi continuă drumul spre nord-est. Furtuna ar urma să ajungă în statele americane Texas şi Oklahoma miercuri seara şi joi, existând riscul de “viituri în zonele urbane”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

Copiii din diasporă, invitați să descopere Chișinăul prin activități la Biblioteca municipală, între 10 și 15 august

Copiii din diasporă cu vârste între 7 și 12 ani vor putea descoperi Chișinăul printr-o serie de activități educative și creative gratuite. Între 10...

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.