StiripesurseExterneUrsula von der Leyen avertizează Ucraina şi R. Moldova: Drumul spre...

Ursula von der Leyen avertizează Ucraina şi R. Moldova: Drumul spre UE va fi dificil

Publicat:

Ursula von der Leyen avertizează Ucraina şi R. Moldova: Drumul spre UE va fi dificil

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a avertizat marţi Ucraina şi Republica Moldova, cu ocazia deschiderii oficiale a negocierilor pentru intrarea în Uniunea Europeană, că va fi “un drum dificil”, dar care oferă “oportunităţi imense”, transmite EFE.

“Drumul de urmat va fi dificil, dar este şi plin de oportunităţi imense pentru Moldova şi Ucraina, precum şi pentru întreaga noastră Uniune”, a indicat Von der Leyen într-un clip video distribuit pe contul său de X, potrivit stiripesurse.

Citește și: Mai marii Europei s-au înţeles: Ursula von der Leyen rămâne şefa Comisiei Europene

Preşedinta CE s-a arătat convinsă că “împreună putem construi o Europă mai mare, mai dinamică şi mai orientată spre viitor” şi a urat “un început foarte fructuos al negocierilor de aderare” a Ucrainei şi a Republicii Moldova, care ţin marţi primele conferinţe interguvernamentale cu UE în Luxemburg.

Ea a estimat că este “o veste foarte bună” faptul că UE deschide oficial negocierile de aderare cu cele două ţări.”Ne aflăm în pragul unui moment semnificativ şi transformator pentru aceste două ţări şi pentru Uniunea noastră şi sărbătorim valorile şi principiile care ne unesc”, a spus von der Leyen.


Ea a precizat că UE “a fost întotdeauna mai mult decât o uniune politică şi economică: este o mărturie a aspiraţiei noastre colective pentru pace şi securitate, democraţie şi prosperitate”.

Preşedinta CE a lăudat popoarele Ucrainei şi R. Moldova pentru că au dat dovadă de un “angajament neclintit şi hotărâre de a face parte din acest proiect” şi a apreciat că, chiar şi în vremuri de război şi tulburări, cele două ţări au iniţiat reforme ample.

Citește și: Rusia interzice trei posturi TV din România

“Ei ştiu că drumul lor va fi dur şi solicitant”, a mai declarat ea, amintind că negocierile de extindere a UE “vizează pregătirea candidaţilor pentru responsabilităţile aderării”. Din acest motiv, a subliniat Ursula von der Leyen, “nu există scurtături”.

“Ne angajăm în aceste negocieri cu un spirit ferm de deschidere, participare şi angajament”, a conchis preşedinta CE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un american a încercat să iasă din R. Moldova cu lingouri din aur și argint

În urma controlului vamal al bagajelor de mână și de cală ale unui pasager american, funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu...

47 de pompieri au intervenit la lichidarea unui incendiu produs la un depozit frigorific

Un incendiu a izbucnit într-un depozit frigorific de pe strada Petricani 19/8 din Chişinău, fiind mobilizate echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență conform...

ANSP retrage de pe piaţă mai multe loturi de parfumuri LA’VENTI

În urma unor verificări, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a depistat mai multe loturi neconforme ale produsului cosmetic LA’VENTI – parfum și apă...

VIDEO Igor Grosu reacţionează la demisia lui Musteața

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că ar fi preferat ca Radu Musteața să rămână în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Acesta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.